Un fost arbitru acuză echipa lui Chivu de "blaturi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost arbitru asistent a declarat în timpul procesului Calciopoli, care se judecă la Napoli, că oficialii lui Internazionale Milano au cerut ajutor pentru ca o suspendare primită de fundaşul Ivan Cordoba să fie redusă, informează AFP.

Arbitrul Rosario Coppola susţine că majoritatea cluburilor au pus presiune pentru a fi avantajate de brigăzile de arbitri, iar Inter a cerut reducerea suspendării lui Cordoba, după ce acesta a fost eliminat într-un meci contra lui Venezia. Coppola a precizat că gruparea milaneză a pus presiune pe responsabilul cu desemnarea arbitrilor asistenţi, Gennaro Mazzei.

"Acesta este doar unul dintre momentele pe care vi le pot spune. El m-a sunat după ce a fost contactat de Inter pentru a obţine reducerea suspendării lui Cordoba. Eu niciodată nu mi-am schimbat mărturia, iar din acel moment nu am mai arbitrat în Serie A", a spus acesta.

Autorităţile au interceptat câteva mii de convorbiri telefonice prin care s-a demonstrat că mai mulţi oficiali ai cluburilor, ai federaţiei sau a comisiilor care desemnau arbitri, au manipulat rezultatele în mai multe zeci de meciuri, în special pentru Juventus.

Gruparea din Torino a fost retrogradată în Serie B şi i-au fost retrase două titluri de campioană, iar sancţiuni au mai primit şi AC Milan, Fiorentina, Reggina şi Lazio.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite