Chivu: „La dracu’, o să ies de pe teren!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căpitanul tricolorilor a cedat nervos în timpul meciului AS Roma – Inter, scor 1-0, câştigat de gazde graţie golului marcat de Vucinici în minutul 92. Chivu i-a cerut pe un ton răstit antrenorului său să schimbe tactica, supărat că n-a fost ajutat de colegi în apărare şi iritat de fanii-gazdă, care l-au înjurat şi l-au făcut ţigan tot timpul.

„Mă sacrific jucând fundaş stânga la Inter". Cristi Chivu spunea asta săptămâna trecută într-un interviu acordat pentru site-ul milanezilor. Ca o confirmare, fundaşul român a demonstrat că nu se simte deloc bine pe acest post la câteva zile distanţă.

Derby-ul etapei a cincea din Serie A, AS Roma - Inter, a fost un adevărat coşmar pentru Chivu, care s-a zbătut din greu să facă faţă mult mai rapizilor săi adversari direcţi, Menez şi Perrotta, în timp ce era fluierat copios şi înjurat de cei aproape 40.000 de romani din tribune.

Făcut din nou ţigan de fanii Romei

Exasperat, căpitanul tricolorilor a profitat în minutul 37 de un moment în care jocul era oprit şi s-a dus glonţ la banca de rezerve a Interului pentru a-şi vărsa oful: Samuel Eto'o nu-l ajuta în defensivă, iar mijlocaşii nu-l dublau la timp.

„Mă lasă mereu să alerg singur! La dracu', ori schimbăm ceva ori ies de pe teren", i-a strigat Chivu antrenorului său, Rafa Benitez, sub privirile indignate ale coechipierilor.

Gestul său nu a rămas netaxat în presa italiană, care l-a criticat constant în ultima vreme pentru evoluţiile slabe. „Nu uita, dragă Cris, rufele murdare se spală în casă" a fost „urecheat" Chivu de cei de la fcinternews.it, care l-au acuzat pe român că a stricat atmosfera la echipă.

„Chivu s-a plâns? Nu l-am auzit, dar am discutat la pauză. Oricum, această înfrângere nu se va lăsa cu repercursiuni", a declarat în schimb Rafa Benitez, spaniolul dând semne că vrea să „îngroape" cât mai repede acest incident.

Şi totuşi, rămâne în picioare conflictul lui Chivu cu galeria romană, deschis după transferul său la Inter în 2007 şi transformat în război după finala Cupei Italiei, de la 5 mai. Atunci, înjurat, făcut ţigan şi fluierat tot meciul, Cristi a răbufnit şi le-a arătat fanilor Romei degetul mijlociu, de acelaşi tratament având parte şi sâmbătă seară pe „Olimpico" din Roma.

AS Roma 1

Lobonţ - Cassetti, Burdisso, Juan, Riise - Menez (Brighi 87), De Rossi, Pizarro, Perrotta - Borriello (Baptista 87) Totti (Vucinici 76). Antrenor: Claudio Ranieri

Inter Milano 0

J. Cesar -Maicon, Lucio, Cordoba, Chivu - Stankovici, Cambiasso - Pandev (Coutinho 74), Sneijder, Eto'o - Milito (Muntari 67). Antrenor: Rafael Benitez

Gol: Vucinici 90+2

Stadionul „Olimpico": 40.000

Arbitru: Moranti Piceno

Va fi reprofilat

Benitez ar putea apela, conform fcinternews.it la o modificare de strategie pentru meciul de miercuri, cu Werder Bremen în Liga Campionilor. Astfel, în absenţa accidentatului Samuel, Chivu ar urma să facă pereche în centru cu Lucio, iar Santon să primească o şansă în banda stângă.

Lobonţ, exemplar!

Bogdan Lobonţ (foto) a terminat fără gol primit meciul cu Inter şi pare bătut în cuie în poarta Romei, cel puţin până la revenirea lui Julio Sergio. Goalkeeperul român a avut o evoluţie apreciată împotriva campioanei, remarcându-se cu un reflex salvator la un şut puternic trimis de camerunezul Eto'o, dar şi prin noroc, transversala salvându-l la torpila lui Stankovici. Gazzetta dello Sport l-a notat pe Lobonţ cu 6,5, în contextul în care Totti, care a primit 5, a fost cel mai slab jucător de pe teren, apreciind evoluţia românului ca fiind „exemplară".

Totti şi Adriano, supăraţi pe Ranieri

Căpitanul romanilor a fost de altfel extrem de supărat pe decizia lui Claudio Ranieri de a-l schimba cu Vucinici (marcatorul unicului gol al partidei) în minutul 76 şi a plecat direct acasă de la stadion. Nici brazilianul Adriano nu a fost mai fericit, după ce antrenorul romanilor l-a chemat de la încălzire, pentru a-i trimite în schimb în teren pe Julio Baptista şi pe Brighi în ultimele minute de joc.

" Toţi am jucat minunat. AS Roma este o mare familie. Am obţinut o victorie frumoasă, dar acum trebuie să ne gândim la partida cu CFR.Sunt încântat că am fost felicitat de coechipieri. "
Bogdan Lobonţ
portar AS Roma

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite