Chelsea e deja campioană în Anglia. La salarii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii de la Chelsea sunt cei mai bine plătiţi din Premier League. Roman Abramovici a scos în acest sezon din buzunar aproape 200 de milioane de euro pentru a le plăti salariile lui Terry, Lampard şi compania.

Cu o etapă înaintea finalului de sezon în primul eşalon al fotbalului englez, Chelsea ocupă prima poziţie a clasamentului, cu 83 de puncte, la o lungime de singura contracanditată, Manchester United. Deşi diferenţa este mică din punct de vedere fotbalistic, financiar lucrurile stau însă net în favoarea londonezilor.

Asta pentru că fotbaliştii echipei de pe „Stamford Bridge" au încasat în acest sezon 197 de milioane de euro din salarii. Cu 56 de milioane în plus faţă de „colegii" lor de la Manchester United, cărora patronii americani nu le-au virat în conturi „decât" 141 de milioane.

Următoarea în topul salariilor este Arsenal, ocupanta locului trei şi în clasamentul din Premier League, cu un total de 120 de milioane de euro. Liverpool, care ocupă doar locul al şaptelea în Anglia, încheie careul de aşi al veniturilor salariale cu 103 milioane de euro în sezonul 2009-2010.

Top 10 bugete de salarii în Anglia (milioane euro)

1. Chelsea 197
2. Man. United 141
3. Arsenal 120
4. Liverpool 103
5. Man. City 95
6. Aston Villa 81
7. West Ham 76)
8. Tottenham 69
9. Portsmouth 63
10. Everton 56

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite