Cesinha l-a salvat pe Jose Peseiro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul portughez a fost fluierat în Giuleşti, după meciul slab făcut de Rapid cu locul 14 din Seria I a Ligii II, Petrolul Ploieşti (3-2). Dubla brazilianului Cesinha a adus calificarea giuleştenilor în optim. Petrolul - Rapid s-a jucat în Giuleşti pentru a fi televizat, însă elevii lui Peseiro s-au simţit ca în deplasare, având parte de o atmosferă ostilă.

Suporterii rapidişti şi-au anunţat clar intenţiile afişând încă din debut un banner pe care scria: “Vă obligăm să câştigaţi, altfel aici nu mai jucaţi”. 

Atmosfera părea să se mai destindă în tribune după primele minute ale partidei. Greşeala lui Panaite la cornerul executat de Spadacio i-a dat ocazia lui Djalovici să marcheze cu capul din şase metri şi “oaspeţii” conduceau cu 1-0 în minutul 7.

Decizii dubioase ale arbitrului

Ploieştenii au prins curaj şi în minutul 23 au egalat. După o acţiune în viteză pe dreapta, Budescu a centrat prin spatele apărării rapidiste, la capătul celălalt aflându-se Muţiu, care din şase metri a pus latul pentru 1-1.

Rapidul a scăpat cu noroc de o eliminare, după ce Perjă l-a atacat criminal pe Marinescu cu talpa pe genunchi, iar centralul Georgian Ionescu a scos doar cartonaşul galben. S-a cerut din nou din tribune demisia lui Peseiro, iar Budescu şi Marinescu puteau să o grăbească, fiind la un pas de gol în finalul reprizei.

Cesinha, Pitbull, Djalovici, Cesinha a fost traseul unei faze superbe care a amintit de “echipa momentului” de acum două luni, ultimul marcând golul de 2-1. Ar fi trebuit să fie egal, după un gol perfect valabil al lui Muţiu, anulat însă de centralul Ionescu în urma unei semnalizări eronate de la margine.  Peseiro părea salvat, însă totul a durat doar două minute. Petrolul a egalat din nou printr-un penalty transformat de Tincu după henţul în careu al lui Boya. 

Petrolul-Rapid a intrat în prelungiri şi a fost la un pas să ajungă la penalty-uri. Salvarea a venit de la brazilianul Cesinha, care a marcat în ultimele momente ale jocului. Reuşita sa i-a salvat momentan scaunul lui Peseiro.

Petrolul: Panaite - Odoroabă, Costache, Al. Stoica, M. Tudor - L. Dumitru (D. Ghiţă 75), Minciună, P. Tincu (Bozga 87), Budescu - L. Marinescu - Muţiu (Straton 79)
Antrenor:  Eusebiu Tudor

Rapid: Marinescu - Adefemi, R. Fernandes, J.P. Andrade, Perjă (Mardare 46) – Lazăr (Cesinha 73), N. Grigore - Pitbull, Herea, Spadacio – Djalovici 
Antrenor:  Jose Peseiro

Goluri: Muţiu 22, Tincu 82 (pen.) / Djalovici 6, Cesinha 78, 120
Stadion Giuleşti Valentin-Stănescu: 5.000
Arbitru: Georgian Ionescu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite