Ceahlăul merge în turneul final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza norului de cenuşă care a închis aeroporturile, Gheorghe Hagi nu a putut fi prezent la competiţia ce îi poartă numele.

La partidele de pe Stadionul Areni din Suceava au asistat aproximativ 1.500 de spectatori care au urmărit în acţiune cele 38 de echipe participante şi sperau să-l vadă şi pe Gică Hagi prezent la meciuri. Din cauza închiderii mai multor aeroporturi, „Regele" nu a mai ajuns la Suceava.

Copiiii prezenţi la competiţie au fost foarte dezamăgiţi de acest lucru pentru că, pentru mulţi dintre ei, întâlnirea cu „Regele" ar fi însemnat poate împlinirea unui vis.

În competiţia elevilor, Şcoala nr. 12 de la Liceul cu Program Sportiv a învins echipa Şcolii Dumbrăveni. În întrecerea cluburilor, Ceahlăul Piatra Neamţ a câştigat finala în dauna formaţiei FC Vaslui cu 5-4, în urma loviturilor de pedeapsă.

Jucătorii de la Ceahlăul Piatra Neamţ şi-au adjudecat două dintre premiile speciale: Andrei Nica, cel mai bun jucător al turneului, iar coechipierul său, Marius Chelaru, cel mai bun portar.

 Totodată, nemţenii vor participa la Constanţa, la turneul final al cărui câştigător va merge în Africa de Sud. Următoarea etapă a competiţiei se va desfăşura în acest weekend la Timişoara.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite