Ce vară fierbinte ne aşteaptă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste câteva luni, România îşi va măsura forţele cu Brazilia şi Argentina, care ne-au arătat de ce sunt în stare în amicalele cu SUA, respectiv Scoţia. Brazilianul Neymar şi cuplul argentinian Messi – Lavezzi au făcut spectacol pentru cele două naţionale sud-americane.

Ronaldo şi-a început „încălzirea" pentru meciul de retragere cu România de la 7 iunie. Ieri, „Fenomenul" a fost prezent pe „Emirates" din Londra cu ocazia amicalului Brazilia - Scoţia (2-0), dar nu a jucat, ci s-a mulţumit să salute cele două echipe înainte de startul partidei. Cel mai celebru număr nouă din istoria „Selecao" i-a predat astfel ştafeta puştiului Neymar (19 ani), care promite să fie un Ronaldo al viitorului.

Contra scoţienilor, atacantul lui Santos a marcat ambele goluri, absenţele vedetelor Pato, Robinho şi Kaka trecând neobservate. Cu această victorie, Brazilia a făcut uitate eşecurile din ultimele două amicale (cu Argentina şi cu Franţa), iar selecţionerul Menezes poate pregăti în linişte Copa America din vară. Până la startul competiţiei supreme în America de Sud, naţionala „auriverde" va mai fi testată în luna iunie de Olanda şi de România.

Brazilia: J. Cesar - D. Alves, Lucio, Thiago Silva, A. Santos - Ramires, Elano (Elias 80), Lucas Leiva (Sandro 85), Jadson (Lucas 72) - Leandro, Neymar (Augusto 88). Selecţioner: Mano Menezes. Argentina, pe care o vom întâlni la 11 august pe noul Stadion Naţional, continuă şi ea pregătirile pentru Copa America, turneu final pe care îl va găzdui.

La prima vedere, rezultatul de 1-1 scos de „pume" pe tărâm american e înşelător. În realitate, privind prima repriză a amicalului cu SUA, ne dăm seama că forţa de joc a argentinienilor e devastatoare, doar ghinionul făcând ca Messi, Lavezzi şi Di Maria să nu umple de goluri poarta yankeilor. După pauză, jucătorii lui Batista au renunţat la motorul „turbo", făcându-le cadou americanilor un egal nesperat.

Argentina: Andujar - J. Zanetti, N. Burdisso, G. Milito, Rojo - Banega, Mascherano, Cambiasso (Biglia 75) - Di Maria, Messi, Lavezzi. Selecţioner: Sergio Batista.

Tricolorii vor întâlni Brazilia şi Argentina în două amicale, la 7 iunie şi la  11 august

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite