Cavani îi pune gând rău lui Lăcătuş: „Aştept Steaua, suntem datori să batem”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul uruguayan de la Napoli a marcat două goluri în ultima etapă cu Cesena, când echipa sa a câştigat cu 4-1, şi spune că vrea să repete performanţa şi în meciul cu Steaua din Ghencea, joi, în Liga Europa.

Cavani a fost protejat de tehnicianul lui Napoli pentru partida cu Steaua, din Europa League, dar a fost aruncat în luptă în repriza secundă, la scorul de 0-1. Metamorfoza napoletanilor a fost evidentă, aceştia reuşind 4 goluri în ultimele 20 de minute, două dintre ele, opera lui Cavani.

"Sunt foarte fericit, însă cele două goluri pe care le-am marcat azi nu mă fac în nici un caz indispensabil pentru echipă. Vrem să devenim o echipă de nivel înalt, trebuie să jucăm bine şi în Serie A, şi în Europa League. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am reuşit azi şi golurile sunt pentru El."
, a spus după meci atacantul uruguayan. Cavani a participat alături de naţionala ţării sale la CM din Africa de Sud, unde a terminat pe locul patru.

„Mondialul a fost un pas extraordinar pentru mine, dar pot să progresez. Acum aştept Steaua, trebuie să repetăm prestaţia pe care am avut-o cu Cesena. Suntem datori să batem!”, a mai declarat fostul coleg al lui Goian de la Palermo.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite