Bătuţi de vânzătorii de la Carrefour

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătuţi de vânzătorii de la Carrefour
Bătuţi de vânzătorii de la Carrefour

Dinamo a  pierdut în faţa celor de la Aix-les-Bains, echipă formată din jucători amatori. Pregătirile „câinilor“ nu merg prea bine. O victorie şi două înfrângeri este bilanţul de până acum. Ultimul eşec a fost în faţa unei formaţii de Liga Regională Onoare.

După un succes cu Nantes (2-0) şi un eşec la limită, contra unei echipe de Liga Campionilor, Olympique Marseille (1-2), Dinamo s-a făcut de râs în stilul propriu. A pierdut cu amatorii de la Aix-les-Bains, echipă cu acelaşi nume precum cel al staţiunii în care „câinii” sunt cantonaţi în Franţa.

De fapt, jucătorii micuţei trupe care activează în Liga Regională Onoare sunt întâlniţi de dinamovişti pe la hotel sau supermarket! Şi asta pentru că cei care i-au răpus pe roş-albi au ocupaţii dintre cele mai inedite pentru un fotbalist.  Duminică, nimic nu anunţa „potopul” ce avea să se abată asupra românilor.

Elevii lui Bonetti au început destul de bine amicalul, au deschis scorul prin Andrei Cristea, în minutul 10, şi totul decurgea conform planului: scorul fluviu era în grafic. Socoteala de la pauză nu s-a potrivit cu cea din repriza secundă, pentru că ageamiii francezi şi-au dat drumul la joc: au marcat de două ori şi au lăsat cu gura căscată pe toată lumea.

Knattspyrnufelag, cea mai celebră umilinţă

Au luat acasă şi mingea pe care au băgat-o în poarta lui Cristi Munteanu, cu autografele dinamoviştilor pe ea. De pe margine, copiii şi soţiile gazdelor au aplaudat performanţa amatorilor.

Roş-albii sunt „specialişti“ în astfel de rezultate care afectează imaginea şi onoarea clubului Dinamo. Cel mai ruşinos episod din istoria ­„câinilor“ rămâne eliminarea din cupele europene în faţa islandezilor de la Knattspyrnufelag, din anul 1997. Alte umilinţe celebre sunt cele din Cupa UEFA, din 2007 şi 2008, când „câinii” au fost lăsaţi pe dinafară de suedezii de la Elfsborg şi, respectiv, de olandezii de la NEC Nijmegen.

De la cine a luat bătaie Dinamo

Nume    Post    Meserie

Venturini    portar    zugrav
Bruet    fundaş    vânzător Carrefour
Delcourt    fundaş    manager raion Carrefour
Gravina    fundaş    vânzător Carrefour
Eulmi    fundaş    animator
Julien    mijlocaş    vânzător Carrefour
Labbe    mijlocaş    comerciant
Decotte    mijlocaş    logistica din Carrefour
F. Palumbo    mijlocaş    agent Carrefour
Darvey    atacant    bancher
P. Palumbo    atacant    vânzător Carrefour

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite