Presa germană: "Liga Campionilor, vin şvabii!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presa germană: "Liga Campionilor, vin şvabii!"
Presa germană: "Liga Campionilor, vin şvabii!"

Presa din Germania consideră că formaţia VfB Stuttgart se poate considera ca şi calificată în grupele Ligii Campionilor, după ce a câştigat cu 2-0 meciul din deplasare contra lui FC Timişoara.

"Este vorba despre reputaţie, dar mai ales despre mulţi bani. Stuttgart câştigă cu 2-0 meciul din tur şi are mari şanse să încaseze aproape 20 de milioane de euro prin participarea în grupele competiţiei. Markus Babbel a lăsat pe bancă mai mulţi jucători, dar chiar şi aşa echipa a câştigat cu scorul de 2-0, fără prea mult efort. Golurile au fost reuşite Gebhart, care a transformat un penalty obţinut de Marica, iar al doilea a fost reuşit de Hleb, după o cursă fantastică", scrie ediţia online a Kicker.

"Stuttgart este aproape în grupe după primul meci, în care Hleb a realizat un solo strălucitor. Echipa va fi a treia formaţia germană care va evolua în grupe, după Wolfsburg şi Bayern Munchen. Timişoara a fost susţinută de peste 23.000 de spectatori, dar nu a reuşit să marcheze, deşi a început meciul agresiv. Un alt handicap al adversarei este că în retur nu va putea conta pe serviciile lui Alexa şi Artiom Karamian", notează Sport1.de.

"Liga Campionilor, vin şvabii! Alexander Hleb a marcat al doilea gol al echipei după un slalom prin toată defensiva Timişoarei. Gazdele nu au ameninţat prea periculos poarta, dar şi Stuttgart nu a mai forţat după ce a fost sigură de victorie", scrie ediţia online a Bild.

Site-ul oficial al clubului german apreciază că echipa a reuşit o victorie foarte importantă în vederea calificării în grupele Ligii Campionilor. "Meciul a fost unul muncit, în care ambele echipe au dorit să obţină un rezultat cât mai bun. În ciuda temperaturii de aproximativ 30 de grade Celsius, jucătorii au depus mult efort pe teren. Primul gol a fost reuşit de Timo Gebhart, care a tranformat un penalty după ce Pantilimon l-a faultat în careu pe Ciprian Marica. Scorul final a fost reuşit de Hleb, la finalul unei curse excelente, iar antrenorul Markus Babbel va fi mai liniştit în retur", notează sursa citată.

Formaţia pregătită de Ioan Ovidiu Sabău, FC Timişoara, a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, de formaţia germană VfB Stuttgart cu scorul de 2-0, în prima manşă din play-off-ul Ligii Campionilor, primind ambele goluri într-un interval de trei minute.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite