CFR Cluj a renunţat la Agustin Viana şi Paolo Frangipane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că a decis să renunţe la fotbaliştii Agustin Viana şi Paolo Frangipane, deoarece nu au reuşit să se adapteze, aceştia urmând să revină la cluburile de unde au fost transferaţi în iarnă.

"Amândoi erau împrumutaţi pe un an, cu opţiune de cumpărare. Am avut răbdare cu ei, dar nu s-au acomodat aici. Se vor întoarce la cluburile de care aparţin. De exemplu, pe Culio l-am luat la fel, cu opţiune de cumpărare, dar am achitat după două luni clauza, pentru că ne-a convins", a precizat Mureşan, pentru NewsIn.

Argentinianul Paolo Frangipane (30 de ani) a fost transferat în iarnă de la formaţia argentiniană din eşalonul secund Club Atletico Belgrano, însă nu a evoluat decât în trei partide pentru gruparea din Gruia, în timp ce uruguayanul Agustin Viana, venit de la CA Bella Vista, nu a bifat decât un singur joc.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite