„Buffon de România” a semnat cu Juventus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gianluigi Buffon priveşte cu optimism viitorul lui Juventus
Gianluigi Buffon priveşte cu optimism viitorul lui Juventus

Laurenţiu Brănescu, portarul de 16 ani al celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, a semnat azi un contract cu Juventus Torino. Italienii vor achita în contul transferului 450.000 de euro.

În contractul dintre Juventus Torino şi CSM Râmnicu Vâlcea sunt stipulate bonusuri financiare pentru gruparea română care pot ajunge la 850.000 de euro, anunţă Mediafax. Astfel, debutul lui Brănescu în Serie A va aduce în contul vâlcenilor 200.000 de euro, cinci meciuri în prima ligă italiană pentru portarul român vor însemna alte 500.000 de euro, iar dacă tânărul goalkeeper va fi convocat la naţionala României de trei ori, Juventus va mai plăti 150.000 de euro.

Laurenţiu Brănescu este născut în 30 martie 1994, la Râmnicu Vâlcea, el evoluând pentru formaţia locală CSM din 2004. A debutat în Liga a II-a pe 10 noiembrie 2009 (la vârsta de 15 ani) într-un meci cu Arieşul Turda, scor 5-1. În ianuarie 2009 a debutat pentru naţionala României Under 15, într-un meci cu SUA, iar în acest an a jucat câteva meciuri amicale şi cu naţionala Under 17, mai menţionează sursa citată.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite