Ionel Ganea: „Borcea a greşit când a dat bani în avans“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul şef de la Dinamo a găsit explicaţia pentru eşecul „câinilor“ din sezonul trecut.„Nu sunt o sperietoare pentru jucători. Să se ştie din start”, a ţinut Ganea să precizeze când a acceptat dialogul cu „Adevărul”.

Mai citeşte şi:
Dinamo se împrumută ca să scape de faliment
Ganea: „Vin să fac ordine!“
Obiectiv: Europa League

„Adevărul“: Cu ce te ocupi mai exact la Dinamo?


Ganea: Am atribuţii pe partea sportivă, de la copii şi juniori, echipa a doua, şi până la prima echipă. Mă ocup de ordine la club, tot ce ţine de fotbal.

Cui i-a aparţinut ideea ca tu să vii în „Ştefan cel Mare”?

Domnilor Badea şi Borcea. Dânşii m-au sunat şi mi-au propus o funcţie de birou.

Ai intrat deja în pâine?

Desigur. Chiar am trecut pe la Săftica, unde este echipa în cantonament, şi am avut discuţii cu jucătorii. Chiar am şi intrat la o uşoară alergare alături de ei.

„Voi sta pe bancă la meciuri“

Şi cum i-ai simţit pe fotbalişti?

Trebuie să lucrăm la mentalitate. Cei tineri să înţeleagă că este obligatoriu să respecte un program al echipei şi să aibă dorinţa de a face performanţă. Jucătorii mai în vârstă sunt supăraţi că au ratat obiectivele, poate o ultimă şansă de a juca în Ligă.

Cum vei remedia această situaţie?

Simplu. Voi sta mereu alături de ei. Chiar şi la meciuri, voi lua loc pe banca tehnică. Acum, de luni, plec cu ei în cantonamentul din Franţa.

Deci eşti o sperietoare pentru fotbalişti?

Nu e potrivit acest termen, n-am nimic cu nimeni. Nu am întârziat niciodată nemotivat la antrenament, nu am fugit din cantonament ca să beau sau să merg la femei. La Dinamo, e nevoie de disciplină. Ţine de bunul-simţ, sunt nişte reguli de la care nu poţi să te abaţi.

Nu crezi că, în sezonul trecut, şefii i-au ţinut prea mult în braţe pe jucători?

Nu ştiu ce-a fost atunci. Dar am vorbit cu domnii Badea şi Borcea şi le-am spus că, dacă vor rezultate, trebuie să aplicăm Regulamentul de Ordine Interioară. Cristi Borcea a greşit când le-a dat jucătorilor banii în avans. Eu am propus un barem de salarii.

Senzaţia din exterior este că „Mister” Cornel Dinu nu prea te-ar agrea ...

Eu n-am avut niciun scandal cu el. Am mai auzit şi eu una, alta... Chiar dacă mă înjură, eu nu reacţionez, deşi cunosc multe despre el, dar nu vorbesc despre Dinu. Voi colabora cu el.

Vrea un meci de retragere

Ionel Ganea, ajuns la 35 de ani, spune că nu va mai juca: „Am terminat-o cu fotbalul, nu mai păcălesc pe nimeni”. Fostul atacant are de gând să-şi oficializeze retragerea pe stadionul „Dinamo”. „Voi chema la retragerea mea atât jucători români aflaţi în activitate, cât şi foşti mari membri ai Generaţiei de Aur”, a dezvăluit „Ganezul”.

image

La Dinamo e nevoie de disciplină. Am propus un barem de salarii la jucători.

image


Ionel Ganea
manager sportiv Dinamo

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite