Bogdan Stelea: „O luăm de la zero cu naţionala!“
0
Fostul internaţional spune că lumea trebuie să se obişnuiască cu o altă echipă a României, una în care valoarea jucătorilor va fi înlocuită cu organizarea şi spiritul de sacrificiu.
Bogdan Stelea (42 de ani) are 91 de selecţii la echipa naţională, fiind portarul cu cele mai multe prezenţe sub tricolor din istoria primei noastre reprezentative.
A apărat 17 ani poarta tricolorilor, evoluând la cinci turnee finale. Cariera sa la echipele de club include 12 formaţii (Dinamo, Poli Iaşi, Mallorca, Standard Liege, Rapid, Steaua, Samsunspor, Salamanca, Akratitos, Oţelul, Unirea Urziceni şi FC Braşov) pentru care a evoluat în 23 ani, atât cât a fost jucător activ. Astă-vară, Stelică a agăţat ghetele în cui şi a acceptat funcţia de antrenor secund la naţională.
Era necesar pentru tine să începi ca secund?
Da, am considerat-o ca o etapă în care am timp să mă rup de la faptul că jucam.
Nu ţi-ar fi fost mai uşor să o iei de la ligile inferioare?
Nici aici impactul meu cu antrenoratul nu e foarte dur. Nu sunt eu cel care răspunde de tot ce se întâmplă. Sunt în linia a doua, nu iau eu deciziile. Eu fac în mare parte ce mi se spune, iar când mi se cere părerea o dau. Cel care decide este Răzvan.
Cum ai reacţionat când a venit cu propunerea asta?
M-a surprins. Eu îmi doream să mai joc, însă pe de altă parte eram conştient că aş fi avut probleme. Trebuia să încep iarăşi să bat pe la uşi, să mă rog de unul şi de altul, să dau prin toată presa că: „Băi, eu încă mai sunt în stare, mai pot. Dacă nu mă credeţi, luaţi ultimii doi ani şi vedeţi cum am apărat!”. După felul în care am fost tratat în anumite momente, mi se cam luase de anumite lucruri.
Ce te-a dezamăgit atât de rău?
Modul în care am fost tratat la Urziceni într-un anumit moment! La final, în momentul despărţirii, nu mi s-a părut corect cum au evoluat lucrurile. Nu-mi permit să imput ceva cuiva de acolo. Fiecare tratează oamenii cum crede că este bine de cuviinţă pentru ei. Eu am rămas într-o relaţie ok cu Bucşaru şi cu MM Stoica.
Cu Dan Petrescu?
Nu mai am niciun fel de relaţie! Dacă ne întâlnim în compania altor persoane, mi se pare normal să ne salutăm şi să ne dăm mâna, dar asta ţine de cei şapte ani de acasă. Cinstit să fiu, nici nu simt lipsa relaţiei respective.
Răzvan când ţi-a propus să fii secund?
Înainte de a fi numit, când el doar se gândea că s-ar putea să fie pus selecţioner.
N-ai stat pe gânduri?
Nu, pentru că vedeam cum evoluează lucrurile. La Braşov nu aveam şanse să apăr, nici măcar nu mă băteam pentru postul de titular. N-a fost niciun moment chestia de competiţie între mine şi Dani Coman. Înţeleg lucrurile, aveam 41 de ani, asta era politica clubului...
Braşovul ţi-a propus în vară să rămâi principal?
Da!
Şi de ce n-ai rămas?
Pentru că îmi dădusem cuvântul faţă de Răzvan şi mi se părea normal să mi-l ţin. Dacă Braşovul îmi făcea prima propunere, aş fi rămas ca antrenor acolo.
Cum vă împărţiţi treaba la federaţie?
Ne întâlnim la începutul fiecărei săptămâni şi stabilim ce meciuri avem de vizionat. Vedem unde trebuie să urmărim mai atent anumiţi jucători, mergem să stăm de vorbă cu ei, să-i vedem la antrenament, la meciuri. Cine merge la o partidă, urmăreşte jucătorii pentru care s-a dus, nu urmăreşte meciul în sine.
Câţi fotbalişti urmăriţi?
50! Din ţară şi de afară.
Cum ţi se pare acum naţionala?
În construcţie, pleacă aproape de la zero. Toată lumea trebuie să ştie că e o naţională care nu se poate baza pe mari valori individuale, ci pe organizare şi spirit de grup. Asta o să ne facă să avem succes. Oamenii trebuie să înveţe să aprecieze efortul şi modul în care se dedică fiecare fotbalist la naţională.
Criza de unde vine?
Din modul în care sunt organizate cluburile!
Lumea s-a trezit acum?
Nu, din ce văd eu, nu! Nu echipa naţională trebuie să crească jucători, ci echipele de club. Nu poţi să te apuci de fotbal şi să te duci direct la echipa naţională. Copilul trebuie să se identifice cu un club, nu cu naţionala.
Federaţia ce poate face?
Teoretic, să oblige cluburile să joace cu cinci jucători din pepiniera proprie. Practic, nici aici nu se poate băga prea mult, deoarece cluburile sunt proprietăţi private.
E cazul să ne gândim la naturalizarea străinilor?
La o echipă naţională trebuie să joci dacă simţi ceva pentru ţara aia! Dacă o faci doar cu gândul de a juca şi tu la o naţională sau la un turneu final, din punctul meu de vedere nu are rost!
La ce capitol stă naţionala cel mai rău?
La fundaşi dreapta! N-avem decât două variante, Maftei, care nu e de meserie, şi Panin, singurul care joacă meci de meci la nivel ridicat, a câştigat campionatul şi evoluează în cupele europene.
Cum vi se par criticile la adresa voastră?
Le ascultăm, e normal ca toată lumea să aibă o opinie. Noi trebuie însă să facem ce considerăm că e bine pentru noi, deoarece răspundem pentru asta. Nu mi se pare normală atitudinea unor conducători care îşi promovează jucătorii în detrimentul altora. Să ataci anumiţi fotbalişti, spunând că nu sunt buni pentru naţională, mi se pare ceva deplasat.
Vă aşteptaţi să existe o reacţie violentă în unele momente?
Pentru mine n-a fost un şoc, doar pentru Răzvan până la un moment. Eu mă aşteptam pentru că ştiu ce se urmăreşte. Oricum, noi nu o să avem idei preconcepute în legătură cu jucătorii.
„Mutu mi-a lăsat un gust amar“
Ce aţi simţit la 5-0 pentru sârbi?
Umilinţă! E greu de descris în cuvinte. Senzaţia pe care o ai ca antrenor e diferită faţă de cea ca jucător, te simţi responsabil pentru orice detaliu! Eşti răspunzător şi dacă s-a legat unul greşit la şireturi!
I-ai simţit pe jucători înainte de meci deconcentraţi?
Părerea mea e că n-am fost motivaţi. Noi nu aveam mare lucru de câştigat, decât rămânerea în urna a doua valorică. În
săptămâna meciului, am vorbit cu un antrenor experiementat şi el mi-a zis să avem grijă, că n-o să reuşim să-i motivăm cu şmecheria asta, cu a doua urnă valorică.
Pe tine te-ar fi motivat acest lucru?
M-ar fi motivat în primul rând că jucam la naţională. Nu-ţi poţi permite să intri pe teren nemotivat, întrucât dacă ai ghinionul să fie un rezultat negativ, poţi să plăteşti foarte scump pentru asta, adică să nu mai fii convocat. Nu ştiu dacă merită să plăteşti un astfel de preţ, deoarece meciurile la naţională sunt unice şi rare.
La Belgrad au contat şi factorii externi?
Un meci nu-l câştigi dacă te gândeşti la el doar cu o zi înainte la el. Trebuie să fii pregătit psihic cu câteva zile înainte. Când eşti foarte concentrat ai mari şanse să reuşeşti. Nu sunt absurd să zic să stai o săptămână să meditezi, dar nici să treci în extrema cealaltă!
Mutu te-a dezamăgit?
Nu ştiu exact care au fost motivele comportamentului său! Dar după meciul de la Belgrad, comportamentul lui mi-a lăsat un gust amar.
Deci, dacă lucrurile ar fi mers bine, aţi fi trecut cu vederea ceea ce s-a întâmplat?
Nu, un astfel de comportament, cu plecarea unui jucător fără să anunţe, n-am fi acceptat niciodată. Ce s-a întâmplat înainte de meci a fost în primul rând responsabilitatea noastră, am avut încredere în ei, iar ei erau liberi să facă ce vor ei. Dacă vii la meci şi joci slab, trebuie să te aştepţi să fii ars pentru ce ai făcut! Asta se face peste tot.
E Mutu un jucător greu de stăpânit?
Orice jucător trebuie să înţeleagă faptul că şi în momentul în care un antrenor face anumite concesii sau îi acceptă unele lucruri, le face tot în interesul grupului, nu pentru jucător în sine.
Ne permitem să renunţăm la jucători gen Mutu?
Nu ne permitem să avem o echipă naţională care să nu însemne grup. Asta înseamnă să ai o atitudine responsabilă în afara terenului. Dacă acolo lucrurile nu sunt în regulă, e greu să creezi un grup, iar noi putem avea succes doar dacă suntem uniţi. Nu văd cum naţionala poate câştiga meciuri dacă toţi jucătorii nu se bat ca nebunii din primul minut până în minutul 95.
Îl mai chemaţi pe Mutu?
Nici Răzvan nu ar răspunde la întrebarea asta. Mutu e tratat ca orice alt jucător, la fel ca şi Chivu, ca şi Nicoliţă. Dacă orice alt jucător ar fi făcut ce a făcut el, ne-am fi comportat la fel. O să vedeţi ce va fi cu Mutu.
„Generaţia de aur“ forma un grup?
Nu era totul roz aşa cum se crede, existau grupuri şi atunci, dar ajunsesem la un echilibru, pentru că fiecare îşi făcea treaba pe care trebuia să o facă.
S-a degradat mentalitatea jucătorului român în ultimii ani?
Lucrurile nu sunt ok. Ca educaţie sportivă avem carenţe mari. Nu e ceva nou, doar că înainte eram mai responsabili. Noi crescând într-un regim unde eram mai controlaţi, ascultam ce ni se spunea. Nu ridicam capul aşa de uşor. Când ţi se zicea ceva, făceai! Nu stăteai să te gândeşti de două ori! Exista o ordine. În momentul de faţă toată lumea are senzaţia că le ştie pe toate. Fotbalistul are un anumit grad de egoism, are senzaţia că totul i se cuvine. La fel e şi afară doar că acolo se cunosc regulile de la copii şi juniori şi chiar dacă nu le convin anumite lucruri, jucătorii le respectă.
Te-ai lovit şi tu de asemenea lucruri?
În România au fost momente când şi eu m-am supărat, mă purtam aiurea, dar apoi mi-am dat seama că nu era în regulă ceea ce făceam. Trebuia să mă gândesc şi la cei de lângă mine şi să ajut grupul. Mi-a trebuit ceva timp să pot să fac asta. În general asta se întâmplă cu cei tineri, care nu au răbdare. Tinerii mai au şi stilul ăsta de a brava, de a ieşi în evidenţă, dar nu fac altceva decât să-şi facă rău! Grupul uşor uşor te marginalizează, indiferent cât de valoros eşti. Fără grup nu exişti! Eşti zero. Cei mai mari fotbalişti au fost şi lideri, au ţinut grupul în frâu.
Hagi era un lider?
Da!
Chivu e un lider?
Da!
„Nu e normal ce se întâmplă la Steaua şi la Dinamo“
Ai început fotbalul cu Mircea Lucescu şi antrenoratul cu Răzvan. Cum ţi se par ca stil cei doi?
Sunt buni pedagogi. Şi nea Mircea era foarte atent la detalii, vorbea mult cu jucătorii. Răzvan e la fel, comunică mult cu fotbaliştii, le transmite tot ce gândeşte. Când ceri ceva trebuie să explici ce vrei, ca să te faci înţeles.
Mircea era mai dur ca Răzvan?
Nu era dur! Răzvan şi nea Mircea sunt corecţi. Nu vedeam duritate, doar că am trăit cu nea Mircea într-un alt sistem. Şi dânsul era apropiat de jucători.
Prietenia cu jucătorii nu este o armă cu două tăişuri?
Nu văd de ce nu poţi fi prieten cu un jucător şi să fii şi un bun antrenor. Cel care are de pierdut şi poate să înţeleagă greşit lucrurile e doar jucătorul. Să fii prieten cu el într-un anumit moment nu implică să fii prieten cu el în momentul în care trebuie să te gândeşti la încă 20 şi să iei decizii care să-l favorizeze pe el în detrimentul altora. Dacă el nu înţelege aşa ceva înseamnă că e un egoist!
Cum ţi se pare campionatul nostru?
Slab!
Perspective există?
Da, în momentul în care o să existe mai multă implicare şi o să se dea mai multă încredere şi stabilitate antrenorilor. Când de la o lună la alta se schimbă antrenorii, o să fie greu! Foarte greu! Şi din ce în ce se deteriorizeză mai mult şi se ia enorm de mult din personalitatea antrenorului.
Dacă vei fi pus în postura asta, cum vei reacţiona?
Depinde! La orice lucru există limite. Nu mă voi lăsa niciodată călcat în picioare, dar dacă echipa ar avea de câştigat într-un anumit moment printr-un compromis, cred că l-aş face. Dar astfel de situaţii făcute la nesfârşit, nu pot aduce ceva bun. O demonstrează tot ce se întâmplă cu echipele noastre de primă mână, la Dinamo şi la Steaua, de ani de zile! Eu nu văd bine aceste formaţii şi consider că nu sunt aşa cum ar fi putut să fie.
Se încarcă comentariile...
