Blestemul Europenelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fernando Torres (roşu) a marcat  golul victoriei Spaniei în finala din 2008 contra Germaniei
Fernando Torres (roşu) a marcat golul victoriei Spaniei în finala din 2008 contra Germaniei

Principala ameninţare a Spaniei pare a fi statistica! Nicio echipă care a câştigat Campionatul European nu a reuşit să repete isprava peste patru ani.

Spania este marea favorită a turneului final ce începe vineri la Varşovia, cel puţin în viziunea oamenilor de fotbal şi a caselor de pariuri. Ibericii şi-au păstrat antrenorul, stilul şi cei mai mulţi dintre jucători. Marile absenţe sunt David Villa şi Carles Puyol, însă Casillas, Iniesta sau Xavi n-au plecat nicăieri.

Totuşi, Spania are două motive de îngrijorare. Pe la colţuri sau mai direct se vorbeşte de un război rece între jucătorii de la Real Madrid şi cei de la Barcelona, „cocoşii" fiind în special Sergio Ramos şi Pique, adică apărătorii centrali ai Spaniei. Într-un interviu acordat deunăzi pentru Canal+, mijlocaşul catalanilor, Xavi Hernandez, s-a referit la relaţia dintre fotbaliştii celor două echipe: „Noi i-am felicitat pe cei de la Real atunci când au câştigat, acesta este sportul. Am fost foarte respectuoşi cu ei, însă nu mi s-a părut că am primit acelaşi tratament din partea lor!".

Încă o confirmare că între jucătorii Spaniei de la Real Madrid (Casillas, Sergio Ramos, Albiol, Arbeloa, Xabi Alonso) şi cei de la Barcelona (Valdes, Pique, Iniesta, Xavi Hernandez, Fabregas, Busquets, Pedro) apele nu sunt chiar atât de liniştite.

URSS şi Germania de Vest, aproape de „dublă"

Pe lângă disputa Real - Barcelona, nici statistica nu e de partea Spaniei. Mai precis, nicio echipă care a câştigat Campionatul European nu a reuşit să menţină trofeul mai mult de patru ani. Cel mai aproape de a-şi păstra „coroana" au fost două echipe ce nici nu mai există:

URSS (câştigătoare în '60, finalistă în '64) şi Germania de Vest (câştigătoare în '72, finalistă în '76). De atunci, câştigătoarea turneului euopean nu a reuşit nici măcar să ajungă în finala următoare. Mai mult, Franţa a reuşit „performanţa" de a câştiga turneul în 1984 şi de a rata calificarea la cel din 1988.

Spania este şi deţinătoarea titlului mondial. Din acest punct de vedere, există un precedent favorabil pentru „Furia roşie": Franţa a cucerit Cupa Mondială în 1998 şi a câştigat şi Campionatul European în 2000.

Telex

Liber la bere. Pentru a reduce violenţa pe arene, autorităţile poloneze nu permit consumul băuturilor alcoolice la meciurile din campionat, însă pentru turneu vor face o excepţie. Pentru a preîntâmpina eventualele incidente, berea va fi servită în pahare de plastic, aşa cum se întâmplă spre exemplu în Germania.

Prostituate cu HIV. Şi damele de companie aşteaptă turişti, însă aceştia trebuie să fie atenţi. Conform unor studii, în Ucraina există cele mai multe prostituate din Europa bolnave de SIDA, numărul celor infectate fiind în jur de 83.000. Fetele s-au pregătit pentru EURO şi au învăţat expresii în limba engleză şi detalii despre echipele naţionale pentru a le fi mai uşor să „agaţe" clienţi.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite