Sabău a plecat de la Bistriţa. Vine la Dinamo?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Ovidiu Sabău a renunţat la banca tehnică a Gloriei Bistriţa, după patru ani petrecuţi la echipa patronată de Jean Pădureanu. Antrenorul nu a mai dorit să-şi prelungească contractul cu ardelenii, precizând că are nevoie de o nouă provocare. Din câte se pare, Sabău este "curtat" intens de Dinamo, în vreme ce bistriţeanul Viorel Moldovan este favorit pentru a ocupa locul lăsat de "Neluţu".

"Conform înţelegerii de acum patru ani, atunci când una dintre părţi vrea să renunte, acest lucru se va întâmpla. Cu părere de rău şi de o parte şi de alta, s-a întâmplat. Ioan Ovidiu Sabău nu a mai dorit să continue la Gloria.

Decizia domnului Sabau a fost adusa la cunosţinţa Consiliului Director vineri, 12 iunie. Consiliul Director a luat în discutie comportarea şi rezultatele obţinute, bune şi foarte bune. Ne despărţim cu părere de rău. Vom căuta cele mai bune soluţii pentru a suplini plecarea lui Ioan Ovidiu Sabău", a declarat preşedintele Consiliului Director Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu.

La rândul său, Ioan Ovidiu Sabău a declarat că, după patru ani, a sosit timpul pentru o nouă provocare.

"Vreau să-i mulţumesc domnului preşedinte Jean Pădureanu, pentru că în toţi aceşti ani a ştiut să mă protejeze, să mă susţină, să mă ajute să mă maturizez ca antrenor si pentru faptul ca nu m-a compromis niciodată.

Înţelegerile pe care le-am avut cu dânsul si le-a respectat de fiecare dată. Aş vrea ca toţi cei care îşi încep cariera de antrenor să aibă un astfel de om lângă ei.

 Îmi pare foarte rau ca las in urma un astfel de om, căruia îi sunt recunoscator. Gloria, într-adevar, mi-a dat foarte mult", a declarat Ioan Ovidiu Sabau.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite