Bilă neagră pentru Qatar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Japonia a câştigat sâmbătă pentru a patra oară în istorie titlul de campioană a Asiei (1-0 în finală cu Australia după prelungiri), însă competiţia din Qatar nu s-a bucurat de un succes organizatoric.

Până în ultima zi, singura mare problemă a gazdei Mondialului din 2022 a fost reprezentată de puţinii spectatori care au urmărit meciurile din tribune. Qatarienii s‑au justificat prin faptul că interesul scăzut faţă de Cupa Asiei s-a manifestat şi la ediţiile precedente.

Pentru ceea ce s-a întâmplat însă înaintea finalei Australia - Japonia nu mai există niciun fel de scuză. Astfel, câtorva mii de posesori de bilete le-a fost refuzată intrarea pe stadionul „Khalifa" din Doha (cu o capacitate totală de 40.000), într-o încercare a gazdelor de a spori securitatea familiei regale, prezentă la meci.

„Cum vor ei să organizeze Cupa Mondială, dacă n-au reuşit să se descurce acum?", s-a întrebat un fan din Arabia Saudită, care n-a putut intra în arenă după ce călătorise 1.500 de kilometri şi cheltuise aproape 2.000 de dolari pe cazare şi pe biletul de meci.

„Doar 700 de spectatori au avut de suferit. Vom lua în considerare returnarea banilor către aceştia", au anunţat organizatorii. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite