Benitez: "Liverpool poate termina în primele patru locuri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul lui Liverpool, Rafael Benitez, a afirmat după ce echipa sa a câştigat cu 2-0 meciul cu Tottenham, că gruparea de pe Anfield este capabilă să termine sezonul pe unul dintre primele patru locuri, informează The Guardian.

Liverpool a câştigat prin golurile lui Kuyt (5, 90-penalty), iar echipa a urcat temporar pe locul 6, cu 37 de puncte după 22 de etape.

"Această victorie este foarte importantă pentru că trebuia să reducem cât mai mult diferenţa faţă de restul echipelor. Cred că jocul nostru va fi şi mai bun în această parte secundă a sezonului, aşa s-a întâplat în ultimii cinci ani. Toată lumea ştie că Liverpool este o echipă bună şi era o chestiune de timp până când ajungeam la adevărata valoare. Noi vrem să ajungem în primele patru locuri, dar ştiu că lupta este strânsa", a declarat Rafael Benitez.

Tehnicianul şi-a lăudat jucătorii, în special pe Kuyt, marcatorul celor două goluri. "Dirk a muncit foarte mult, cred că putea să marcheze şi patru goluri. Este dedicat sută la sută echipei de fiecare dată şi sunt foarte mulţumit de acest lucru. Am avut unele probleme în prima repriză, iar în partea secundă evoluţia noastră a fost mai bună", a mai spus acesta.

Antrenorul lui Tottenham, Harry Redknapp, l-a criticat pe arbitrul Howard Webb, care nu a validat un gol reuşit de Jermain Defoe, pe motiv de ofsaid. "Cred că voi sta câteva ore în braţe cu regulamentul în braţe, să văd exact ce prevede acesta. Arbitrul şi tuşierul se pare că nu ştiu, probabil au sunat un prieten. Îmi pare rău că am ratat şansa de a mări diferenţa faţă de restul echipelor", a explicat acesta. Echipa sa ocupă locul 4 în clasament, cu un punct mai mult decât Liverpool.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite