Belodedici, aproape de Cupa Mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miodrag Belodedici are în palmares două cupe ale campionilor
Miodrag Belodedici are în palmares două cupe ale campionilor

Dacă Gică Popescu a venit însoţit de fiul său Nicolas şi de nepotul Ianis Hagi, Miodrag Belodedici a preferat să vină singur la Sala Palatului pentru a se putea fotografia alături de Cupa Mondială

Trofeul a fost expus ieri la Sala Palatului din Bucureşti şi a putut fi admirat de fanii fotbalului, printre ei aflânduse şi fostul internaţional Miodrag Belodedici. „Am fost foarte aproape în 1994 dar ăsta e fotbalul. Regret că nu am putut mai mult atunci”, a spus fostul fundaş.

Cupa Mondială a fost prezentată în stil african tuturor celor care au luat parte la eveniment. Începând cu ora nouă, admiratori sau simpli curioşi au început să se aşeze la coadă pentru a putea intra în sală, unde îi aştepta o mulţime de surprize. Ei au trecut prin trei încăperi până a putea vedea trofeul. În prima dintre ele te întâmpinau cei care încercau să intre în cartea recordurilor prin cel mai lung şir de pase, mascota Mondialului şi dansatorii africani care întreţineau atmosfera. În cea de-a doua cameră erau puse la dispoziţie cele mai noi  jocuri de fotbal Play Station iar în sala principală, fanii au putut urmări un film 3D despre istoria Cupei Mondiale. După toate astea, aveai ocazia să priveşti şi să te fotografiezi cu cel mai râvnit trofeu din lume. Printre cei care l-au admirat au fost şi fotbaliştii de la Dinamo II însoţiţi de antrenorii Augustin şi Orac.

Astăzi Cupa Mondială a părăsit România cu destinaţia Grecia.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite