FOTBAL: Belgianul Frank De Bleeckere va arbitra partida Barcelona-Şahtior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Belgianul Frank De Bleeckere va arbitra partida Barcelona-Şahtior
FOTBAL: Belgianul Frank De Bleeckere va arbitra partida Barcelona-Şahtior

UEFA a anunţat, astăzi, că belgianul Frank De Bleeckere va conduce la centru Supercupa Europei, întâlnire care va avea loc vineri, la Monaco, între FC Barcelona şi Şahtior Doneţk.

De Bleeckere va fi asistat de compatrioţii săi Peter Hermans şi Walter Vromans, iar arbitru de rezervă este Paul Allaerts. Belgianul a condus primul său meci internaţional în 1998, iar de atunci a arbitrat în peste 70 de partide. El a condus în sezonul trecut al Ligii Campionilor o partidă în al treilea tur preliminar, trei meciuri din grupe şi returul dintre Liverpool şi Real Madrid.

Belgianul le-a mai arbitrat în câte trei meciuri atât pe Barcelona cât şi pe Şahtior.

Delegat UEFA la această partidă va fi Ionuţ Lupescu, iar observator pentru arbitri este desemnat slovacul Jozef Marko.

Meciul dintre câştigătoarea Ligii Campionilor, FC Barcelona, şi cea a Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, va avea loc vineri, de la ora 21:45, pe stadionul Louis II din Monaco.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite