Becali i-a mai aplicat o lovitură lui Copos!
0Deşi păreau favoriţi cerţi înaintea ultimei etape, giuleştenii au dezamăgit crunt şi n-au reuşit decât un 2-2 pe teren propriu în faţa celor de la Poli Iaşi. Astfel, “feroviarii” rămân în afara cupelor europene pentru prima oară după cinci ani.
Mai citeşte şi:
Unireaaaaaa!
Mircea Lucescu: "La Urziceni, merg pe mâna Stelei!"
Mircea Sandu: "Unirea Urziceni va fi campioana României!"
Gigi Becali: "Steaua va câştiga la Urziceni cu scorul de 2-1!"
"Interesul meu e ca Steaua să prindă Europa League"
Dinamo se destramă
Dan Petrescu: "Dacă vom lua titlul va fi un miracol!"
“Killerul” giuleştenilor a fost Andrei Cristea, atacantul împrumutat de Dinamo în Copou, care a marcat de două ori în prima jumătate de oră. Cristea a ajuns la nouă goluri marcate în acest sezon, reuşind astfel să-şi depăşească propriul record, cu şapte reuşite în sezonul 2004-2005, atunci când evolua la Steaua.
Elevii lui Viorel Hizo au revenit însă spectaculos după pauză, când Spadacio a executat impecabil o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, iar Herea a reuşit să finalizeze şi el o fază începută de Djalovici.
Două ratări imense pe final
Finalul a fost de-a dreptul dramatic! Unirea – Steaua s-a terminat cu câteva minute mai devreme decât întâlnirea din Giuleşti, iar ştiind că au nevoie de încă un gol pentru a ajunge în Europa, elevii lui Hizo s-au aruncat în atac.
Pleşca a scos însă de sub bară şutul lui Spadacio, iar Kalai a respins în bară de pe linia porţii mingea expediată de Djalovici, lăsând Rapidul pe locul opt. Fanii alb-vişiniilor l-au contestat pe tot parcursul partidei pe George Copos, căruia i-au cerut să plece de la echipă. “Nu te mai suportăm, Copos pleacă”, scria pe un banner de la tribuna a doua.
În partea secundă, nemulţumiţi că echipa lor este condusă, spectatorii au aruncat cu diverse obiecte pe teren, arbitrul predând observatorului un recipient de plastic căzut în apropierea porţii ieşene.

Giuleştenii privesc resemnaţi bucuria ieşenilor Foto: M. Vilău
„Astăzi nu vă mai iertăm, după meci vă alergăm!”, a fost scandarea suporterilor. Altfel, pentru Copos, care nu a venit la meci, acesta a fost cel de-al patrulea duel de anvergură pierdut în faţa lui Becali, după sfertul de finală din Cupa UEFA, respectiv titlul şi Supercupa, toate disputate în 2006.