Tameş e surpriza lui Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a suplini plecările lui Tiago, Lovin şi Pleşan, patronul Stelei intenţionează să-l transfere pe decarul în vârstă de 31 de ani al lui FC Argeş. Mutarea-şoc a fost decisă în urma unei întâlniri de taină dintre Gigi Becali şi mentorul fotbalistului, Gigi Neţoiu.

„Nu am făcut o listă de transferuri şi nici nu am fixat bugetul pentru următorul sezon. Eu voi aduce un singur jucător pe care îl doresc în mod deosebit, în rest e treaba lui Bergodi”, spunea Gigi Becali acum câteva zile. “Adevărul” a aflat că fotbalistul vizat de latifundiarul din Pipera este coordonatorul de joc al celor de la FC Argeş, Iulian Tameş, unul dintre jucătorii-revelaţie din ediţia trecută a Ligii I.

În condiţiile în care patronul piteştenilor, Cornel Penescu, se află în continuare după gratii, iar retrogradarea echipei din Trivale pare tot mai certă, mutarea are şanse mari să se realizeze în aceste zile.

De altfel, detaliile importante ale transferului au fost discutate în timpul unei întâlniri de taină pe care patronul Stelei a avut-o săptămâna trecută cu mentorul lui Tameş, Gigi Neţoiu, la Palatul din Aleea Alexandru. Victor Piţurcă, cel carel-a readus pe mijlocaş la naţională după o pauză de şapte ani, i-a recomandat şi el lui Becali să meargă pe mâna lui Tameş.

Steaua are mare nevoie de un mijlocaş central de valoare, mai ales că în această vară roş-albaştrii s-au despărţit deja de Tiago Gomes, în timp ce Mihăiţă Pleşan şi Florin Lovin nu mai intră nici ei în calcule pentru viitorul sezon. În afara lui Tameş, Becali îl vrea de la Argeş şi pe Cristi Tănase, dar transferul starului piteştean depinde de plecarea lui Dayro Moreno.  “Dacă-l dau pe Dayro cu un milion, sunt dispus să investesc banii ăştia ca să-l iau pe Tănase de la Piteşti”, le-a spus Becali apropiaţilor săi.

Bergodi vrea un vârf, un fundaş şi un mijlocaş stânga

Noul antrenor al Stelei, Cristiano Bergodi, i-a transmis clar lui Becali că echipa trebuie întărită serios pentru a putea ataca titlul. „Bergodi mi-a cerut în mod special doi jucători de bandă stângă, un fundaş şi un mijlocaş. În rest, mi-a spus că avem un lot bun”, a declarat finanţatorul roş-albaştrilor.

Pe partea stângă a apărării, italianul nu are nicio soluţie viabilă, întrucât Petre Marin este considerat depăşit la cei aproape 36 de ani ai săi, Emeghara nu a mai jucat de mai bine de un an, iar Filip e necopt. La mijloc, tehnicianul este nemulţumit de faptul că Toja nu face faza defensivă. „În filosofia de joc a lui Cristiano, dacă nu eşti şi în atac, şi în apărare, atunci nu joci”, a ameninţat Renzo Rossi, managerul sportiv al Stelei.

Dacă la sistemul de joc încă mai are dubii, oscilând între un 4-4-2 sau un 4-3-3 (schemă alăturată), Bergodi îşi doreşte să consolideze şi atacul, prin aducerea unui vârf de careu, care să reprezinte o concurenţă serioasă pentru Kapetanos.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite