Beat la volan!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Pancu, prins de poliţişti, s-ar putea alege cu dosar penal dacă se va dovedi că alcoolemia a fost de peste 0,80 grame/litru. Internaţionalul român a rămas fără carnet. Duminică noapte a fost surprins din nou de poliţiştii de la Brigada Rutieră conducând în stare de ebrietate pe străzile Iaşiului.

Daniel Pancu (31 de ani), fostul „vârf“ al Rapidului, a fost prins în ofsaid de către poliţiştii ieşeni. În noaptea de duminică spre luni, jucătorul a condus un autoturism Infiniti, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, duminică noapte, în jurul orei 1.20, fotbalistul echipei ruse Terek Groznîi ar fi intrat pe strada Sălciilor, care avea un indicator cu accesul interzis.

El a fost interceptat de poliţişti, care i-au cerut să sufle şi în etilotest, deoarece răspândea un miros de alcool. „Rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,36 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat“, a declarat subinspector Virginia Pralea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Fotbalistul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se primească şi rezultatele.

Deocamdată, Pancu s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi i-a fost reţinut permisul de conducere.

Dacă  rezultatele vor arăta că fotbalistul avea o alcoolemie sub 0,80 grame/litru, se va alege cu o amendă şi suspendarea permisului pentru 90 de zile.

Însă, dacă alcoolemia va fi mai mare, dosarul va ajunge pe masa procurorilor.

Pancu nu este singurul fotbalist care „a călcat pe bec“. Şi „vârful“ de la Poli Iaşi, Ionuţ Bâlbă, a fost prins de mai multe ori băut la volan. Ultima oară, a fost depistat de poliţişti în octombrie, având o alcoolemie de 1,1 la mie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite