Bătălia pentru Anglia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

650 de milioane de telespectatori din 203 ţări vor urmări astăzi meciul decisiv pentru câştigarea titlului în Albion. United are trei puncte peste City.

A fost nevoie de 45 de ani pentru ca rivalitatea dintre City şi United să decidă titlul în Anglia. Se întâmpla în '67, când „cetăţenii" câştigau al doilea şi ultimul titlu de campioană, la două puncte în faţa lui United.

Apoi, „diavolii" şi-au văzut de drumul lor, acoperit de glorie, în vreme ce City şi-a schimbat complet cursul abia la sfârşitul lui 2008, când înstăritul şeic Mansour a început să alimenteze nelimitat conturile clubului.

Sir Alex Ferguson le-a văzut pe toate în fotbal, dar chiar şi pentru el este o noutate: „Sunt de 25 de ani la United, dar niciodată acest derby nu a fost atât de intens. Gândiţi-vă ce înseamnă acest meci pentru suporteri! Să ţină cu City sau United e în sângele lor, li s-a transmis de la străbunici. Recent, am văzut un banner al unui suporter de-al lui Glasgow Rangers: «Ţin cu această echipă de 139 de ani». Despre asta e vorba şi aici. Mulţi fani ar da orice să câştige acest meci, iar marţi, când vor merge la muncă, să fie victorioşi".

„Ca o finală de LigĂ"

„Cu ochii pe noi vor fi 650 de milioane de telespectatori, din 203 ţări. Trebuie să le arătăm că United merită să fie campioană", explică Sir Alex.

Italianul de pe banca lui Manchester City are de demonstrat că poate să facă o echipă din aglomeraţia de staruri, dar lasă loc şi unui eventual eşec. „Este ca o finală de Liga Campionilor. Dar, chiar de vom câştiga, titlul nu ne aparţine, pentru că mai avem un meci teribil la Newcastle", se acoperă Roberto Mancini.

Acesta are de ales în atac dintre Aguero, Tevez, Balotelli şi Dzeko şi probabil că va merge pe mâna argentinienilor. Mai ales că SuperMario este din nou în centrul tabloidelor engleze cu un scandal sexual, fosta sa asistentă dezvăluind că timp de doi ani a avut grijă să-i îndeplinească orice fantezie.

Românul de la City, Costel Pantilimon a avut ghinionul ca titularul din poarta lui City, Joe Hart, să fie într-o firmă foarte bună şi să evite o eliminare. Portarul nostru n-a primit credit decât în Cupa Angliei, însă îşi poate trece în cont primul titlu cucerit de un român în Anglia, ceea ce oricum ar fi o performanţă uriaşă.

Echipe probabile

- City: Hart - Richards, Company, Lescott, Clichy - Yaya Toure - Barry, David Silva, Nasri - Aguero, Tevez.

- United: De Gea - Rafael,Ferdinand, Evans, Evra - A. Valencia, Carrick, Scholes, Nani - Rooney, Welbeck.

Ultimele etape

Manchester United 83 p (golaveraj 86-32)

Man. City (d)

Swansea (a)

Sunderland (d)

Manchester City  80 p (golaveraj 87-27)

Man. United (a)

Newcastle (d)

QPR (a)

*La egalitate, primul criteriu de departajare e golaverajul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite