Barça! Barça! Baaarça!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Catalunia a triumfat în La Liga pentru al treilea an consecutiv şi pentru a 21-a oară în istorie. La fel ca-n poveşti, Barcelona sărbătoreşte trei zile şi trei nopţi cucerirea matematică a titlului de campioană.

Fiesta catalană s-a declanşat miercuri noapte, la Valencia, după un 1-1 cu Levante, la prima „minge de meci" a Barcelonei în faţa Realului din Madrid, rămasă la şase puncte distanţă cu două etape înainte de finalul sezonului. Euforia echipei „blaugrana" a fost atât de mare încât Messi şi colegii săi erau să „prăbuşească" avionul de întoarcere! Astfel, pilotul aeronavei a intervenit de două ori pentru a-i linişti pe „extratereştrii": o dată pentru o problemă apărută la uşa de urgenţă, iar a doua oară pentru că aparatele de fotografiat ale jucătorilor funcţionau la „foc automat". 

În acest timp, la Barcelona ieşiseră deja în stradă peste 10.000 de fani, într-o avanpremieră a turului de onoare programat în această seară pe principalele bulevarde ale oraşului, punctul culminant urmând să fie atins pe impresionantul „Camp Nou". Lotul Barcelonei şi stafful de conducere au avut timp şi de o cină în familie, întâlnindu-se, aseară, alături de prietene sau soţii la un luxos restaurant, petrecere privată încheiată târziu în noapte.

O altă echipă „de vis"

„Barça! Barça! Baaarça!" a fost refrenul care a zguduit în aceste trei zile oraşul lui Gaudi. Cele trei exclamaţii din imnul oficial al clubului s-au potrivit de această dată cu extraordinara performanţă a „Pep-Team-ului", ajuns la al treilea titlu consecutiv în prima ligă a Spaniei.

„Dream-Team-ul" creat de Johan Cruyff în anii '90 luase 12 trofee în şapte ani, însă actuala echipă a ajuns deja la cota nouă în trei stagiuni, iar la 28 mai urmează finala Ligii Campionilor. Fabulos! Chiar şi la Madrid, casa Realului, se vorbeşte despre hegemonia şi dictatura Barcelonei, care n-au putut fi oprite nici de Jose Mourinho şi nici de cele 500 de milioane de euro investite în transferuri de „galactici". Mai grav pentru rivali e faptul că Guardiola şi ai săi nu dau semne de relaxare. Iată şi motivaţia: Barça are acum 21 de titluri în palmares, iar Realul e încă departe, cu 31.

Cum a câştigat Barcelona titlul

- Ibrahimovici, făcut uitat de Villa. Împrumutul atacantului suedez la AC Milan a scutit Barcelona de conflicte în vestiar. Vara trecută, „Ibra" era nemulţumit de aducerea lui David Villa pe postul său, însă vârful spaniol a demonstrat că-şi merită toţi banii, fiind al doilea golgheter al echipei în acest sezon, după Messi.

- „Duş rece" de la Pulhac. Deşi Hercules a retrogradat, echipa fundaşului român a luat trei puncte pe „Camp Nou" în etapa a doua (2-0). Doar Real Sociedad a mai bătut Barça în acest sezon.

- O „mână" de goluri pentru Real. Madrilenii au condus ostilităţile în campionat până în etapa a 13-a, când au fost spulberaţi cu 5-0 pe terenul catalanilor.

- De la cinci în sus. Scorul din „El Clasico" din tur nu a fost întâmplător. La finalul anului trecut, Barcelona şi-a umilit adversarii, cu nu mai puţin de cinci victorii cu minimum cinci goluri marcate.

- Fuga la meci. Episodul care a demonstrat că Barcelona e indestructibilă s-a petrecut la 4 decembrie 2010. Din cauza unei greve în aeroporturile din Spania, catalanii au „fugit" contracronometru (cu trenul şi autocarul pe o distanţă de 400 de kilometri) pentru a ajunge la timp la Pamplona. Chiar şi-aşa, Messi şi compania au zburdat şi au bătut Osasuna cu 3-0!

- Real, egal cu „lanterna". „Galacticii" au trăit cu iluzia că vor prinde Barcelona din urmă până în etapa a 19-a, când au făcut egal (1-1) pe terenul Almeriei, ultima clasată în acest moment. Peste alte două etape, Real pierdea trei puncte cu Osasuna (0-1) şi spunea
adio titlului.

Recordurile stabilite de Barcelona în acest sezon în liga spaniolă

- 16 victorii consecutive, între 16 octombrie 2010 (2-1 la Valencia) şi 5 februarie 2011 (3-0 cu Atletico Madrid).
- 12 victorii consecutive în deplasare, între 1 mai 2010 (4-1 cu Villarreal, în sezonul trecut) şi 29 ianuarie 2011 (3-0 cu Hercules).
- 14 victorii în deplasare.
- 23 de meciuri consecutive fără înfrângere în deplasare, între 14 februarie 2010 (1-2 cu Atletico Madrid, în sezonul trecut) şi 30 aprilie 2011 (1-2 cu Real Sociedad).
- 46 de goluri înscrise în deplasare.
- Cea mai mare victorie în deplasare, 8-0 cu Almeria (20 noiembrie 2010)*
- 52 de puncte la finalul turului.

* Barcelona şi-a egalat propriul record din 1959, când învingea, în deplasare, cu 8-0 UD Las Palmas.

Jucătorii folosiţi în campionat

Jucător    Minute                                  bifate (meciuri)

Portari:

Valdes    2.790 (31)
Pinto    450 (5)

Fundaşi:

Dani Alves    2.832 (33)
Pique    2.671 (31)
Abidal    1.898 (24)
Maxwell    1.689 (23)
Puyol    1.385 (17)
Adriano    890 (14)
G. Milito    655 (10)
Fontas    279 (4)
Montoya    19 (2)

Mijlocaşi:

Iniesta    2.797 (34)
Xavi    2.464 (31)
Busquets    2.298 (28)
Mascherano    1.460 (25)
Keita    1.439 (34)
T. Alcantara    480 (10)
Afellay    480 (14)
Jeffren    142 (6)
J. Dos Santos    6 (1)

Atacanţi:

Messi    2.859 (33)
Villa    2.770 (34)
Pedro    2.126 (32)
Bojan    747 (25)
Nolito    14 (2)

Echipa tip:

Valdes
D. Alves
Puyol
Pique
Abidal
Xavi
Busquets
Iniesta
Pedro
Messi
Villa

9 trofee a cucerit Barça cu Guardiola: trei titluri, o Cupă, un  CM al Cluburilor, două Supercupe ale Spaniei, una a Europei şi o Ligă a Campionilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite