„Moţul“ favorit, Badea rezervă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii lui Dinamo se gândesc tot mai serios la instalarea lui Neluţu Sabău pe banca tehnică.Orele lui Rednic sunt numărate! Conducătorii lui Dinamo au decis în absenţa sa ruperea contractului. Favorit să-i antreneze pe Dănciulescu şi Cristea este Neluţu Sabău.

Mai citeşte şi:

Dinamo, între Sabău şi Badea

Dinamo negociază cu Ovidiu Sabău
Turcu le vinde acţiunile fanilor

Nu este vorba doar despre o intenţie, ci de fapte concrete. Sabău a fost contactat de Nicolae Badea şi întrebat dacă ar accepta să vină la Dinamo. Cel poreclit „Moţul” a cerut timp de gândire, pentru că vrea să analizeze şi oferta lui Mititelu, de la Craiova.

În acest timp, preşedintele Consiliului de Administraţie n-a stat degeaba. A pus mâna pe telefon şi şi-a sunat colegii din acţionariat.

A avut surpriza să afle că nu toată lumea e de-acord cu Sabău, deşi, de-a lungul timpului, în clubul Dinamo, nimeni nu l-a vorbit de rău pe fostul tehnician al Gloriei Bistriţa. Turcu a zis „da”, Borcea s-a împotrivit, Florian Walter a spus „nu ştiu”, iar Săvulescu i-a transmis lui Badea că are încredere în orice decizie ar lua acesta. 

Ionuţ Badea e numărul trei

Cum Cristiano Bergodi, o altă opţiune a dinamoviştilor, a semnat cu Steaua, iar Sabău nu este dorit chiar de toţi şefii, „câinii” s-ar putea îndrepta către al treilea nume de pe listă: Ionuţ Badea, de la FC Argeş.

Totuşi, nici acesta, şi el fost jucător la Dinamo, nu i-a impresionat chiar pe toţi investitorii din „Groapă”. Despre Badea se spune că n-are experienţă la nivel înalt şi că nu ar putea struni un lot „nărăvaş”, cum este cel al roş-albilor.

Ce se va discuta în şedinta CA:

Rezilierea sau nu a contractului lui Rednic.

Dacă este cazul, numirea unui nou antrenor.

Ofertele primite pentru Lobonţ (AS Roma) şi Marius Niculae (Standard Liege).

Cu ce jucători se vor începe discuţiile pentru micşorarea salariilor.

Ce acţionari mai continuă la club.

Dacă este cazul, noua organigramă a echipei administrative.

Noul Regulament de Ordine Interioară.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite