FOTBAL: Galamaz: "Avem o ambiţie extraordinară să intrăm în istorie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Galamaz: "Avem o ambiţie extraordinară să intrăm în istorie"
FOTBAL: Galamaz: "Avem o ambiţie extraordinară să intrăm în istorie"

Căpitanul Unirii Urziceni, George Galamaz, a afirmat miercuri, după remiza cu FC Rangers, contând pentru etapa a 4-a din Grupa G a Ligii Campionilor, că echipa sa trebuia să învingă campioana Scoţiei şi consideră că formaţia ialomiţeană îşi merită locul în clasament.

"Golul oaspeţilor a venit contrat cursului jocului, iar dacă nu venea acea execuţie de excepţie a lui Onofraş, nu ştiu care ar fi fost deznodământul acestui meci. Din păcate, trebuie să ne mulţumim cu o remiză, deşi cred că meritam toate cele trei puncte. Am avut mai multe ocazii decât adversarul, dar nu am reuşit să le fructificăm şi ne pare rău. Rangers a jucat bine în această seară", a spus Galamaz care a adăugat: "Suntem aici petru că că am mucit foarte mult şi e normal să reuşeşti atunci cand faci sacrificii. Avem o ambiţie extraorindară să demonstrăm că putem să intrăm în istoria fotbalului românesc".

Autorul golului egalizator al campioanei Ligii I, Marius Onofraş, este bucuros pentru reuşita sa şi apreciază că, în urma remizei cu Rangers, Unirea are şanse mari de a juca în primăvara europeană: "Am marcat un un gol frumos, cel mai important din cariera mea. Nu ne aşteptam să fim conduşi şi, până la urmă, e bine că s-a terminat egal. Important este că şi după acest meci păstrăm şanse să ne calificăm în optimile competiţiei. Dar, şi mai important, este că am luat o opţiune serioasă pentru calificarea în primăvara europeană. La început, nu ne gândeam că vom face atâtea puncte, dar e munca noatră şi acum culegem roadele".  

Şi fundaşul formaţiei antrenate de Dan Petrescu, Vasile Maftei, este de părere că Unirea ar fi meritat să câştige partida de pe Ghencea: " Am avut mult ocazii şi înainte de a reuşi egalarea. Avem foame de puncte şi suntem încrezători în propriile forţe. Cel mai important aspect e că ne menţinem în continuare pe locul 2 şi sper să rămânem acolo până la sfârşit. A fost mai greu decât la Glasgow, deoarece scoţienii au venit cu orgoliul rănit. Au jucat cu multă determinare şi s-a văzut că şi-au dorit revanşa".

Campioana României, Unirea Urziceni, a terminat, aseară, la egalitate, scor 1-1, partida de pe teren propriu cu FC Rangers, contând pentru etapa a 4-a din Grupa G a Ligii Campionilor.

În urma acestui rezultat, echipa pregătită de Dan Petrescu a acumulat cinci puncte şi se menţine pe locul 2 în clasament, în timp ce gruparea scoţiană a adunat două puncte şi a coborât pe ultimul loc în grupă.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite