FOTBAL: Atacantul Statelor Unite, Charlie Davies, operat de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Atacantul Statelor Unite, Charlie Davies, operat de urgenţă
FOTBAL: Atacantul Statelor Unite, Charlie Davies, operat de urgenţă

Charlie Davies a fost implicat într-un grav accident rutier, soldat cu doi răniţi şi un mort, în cursul zilei de marţi, la ora 03:15 (ora locală).

Atacantul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, Charlie Davies, se afla în automobil alături de încă doi amici, când persoana aflată la volan (nedată publicităţii de poliţia locală din Virginia) a pierdut controlul maşinii, provocând accidentul soldat cu moartea tinerei Ashley Roberta, în vârstă de 22 de ani. Cei trei se aflau la o plimbare nocturnă pe şoseaua George Washington Memorial, evenimentul fiind înregistrat ca având loc în jurul orei 03:15, ora locală.

Ceilalţi doi pasageri au fost transportaţi de urgenţă la spital, unde Davies a fost supus unei intervenţii chirurgicale ce a durat mai bine de cinci ore. Purtătorul de cuvânt al Federaţiei Americane de Fotbal a declarat că în acest moment starea de sănătate a atacantului de la Sochaux este stabilă, acesta fiind în afara oricărui pericol.

Charlie Davies a jucat pentru echipa colegiului Boston, înainte de a deveni profesionist în 2006. Acesta a marcat patru goluri în 17 partide pentru naţionala Statelor Unite şi a fost titular în meciul câştigat de „yankei”  duminică în Honduras, cu scorul de 3-2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite