„Arthuro a fost distrus de criticile lui Becali!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul angajat de la Steaua este convins că brazilianul ar fi putut avea evoluţii foarte buneîn Ghencea dacă nu ar fi fost criticat de către finanţator, după fiecare meci. Dezamăgit de faptul că nu a fost lăsat la Steaua să-şi facă treaba, “Cobra” vrea să se reapuce din iarnă de impresariat.

„Adevărul“: Adi, cum este în concediu?

Adi Ilie: Nu e rău. Mă ocup de afacerile pe care le am, de hotel, dar şi de altele. Acum am mult timp liber şi multă linişte. Îmi lipseşte fotbalul totuşi şi cred că din această iarnă mă voi întoarce la impresariat.

De Steaua ai uitat?

Nu am uitat. Văd toate meciurile şi observ că plecarea mea nu a adus niciun reviriment. Deci nu eu eram problema la Steaua.

Există un curent antistrăini la Steaua?

Ce curent? Cine spune că străinii aduşi de mine nu au valoare? Eu am adus trei jucători în vară, Arthuro, Kapetanos şi Tiago Gomes. Care e problema cu ei?

Arthuro nu mai joacă...

Cu Arthuro în teren s-au câştigat puncte. A costat doar 600.000 de euro, deşi era unul dintre golgheterii ligii secunde din Spania. A dat gol cu Lyon. După aceea nu a mai fost băgat. E posibil să treci un jucător pe linie moartă după ce marchează în Ligă cu un adversar de clasă? Eu nu am mai văzut aşa ceva. 

Care a fost cauza pentru care nu a confirmat?

În primul rând, nu a fost lăsat să confirme. Poate s-a adaptat şi mai greu. În orice caz, pe el l-au distrus declaraţiile patronului. Chiar dacă nu ştie româneşte, are cine să-i traducă ce scrie în ziare.

Şi ceilalţi străini?

Kapetanos a venit gratis şi e golgheterul echipei în Liga I la fel ca Stancu. E cel mai bun atacant de careu din Liga I. A jucat puţin, dar a dat 4 goluri. Tiago Gomes a costat puţin fiind împrumutat şi văd că acum este preferat în dauna altora mai vechi în echipă.

Puteai aduce altceva mai bun?

Nu ştiu. Eu m-am încadrat într-un buget. Am luat 3 jucători în vară care nu au costat mai mult de 800.000 de euro. Ăştia au fost banii care mi s-au dat. Lumea trebuie să înţeleagă că nu am avut milioane. Restul transferurilor nu-mi aparţin. Toja, Stancu, Semedo sau Szekely nu i-am adus eu.

Cum îţi explici că Steaua nu mai are rezultate?

Nu există continuitate. Schimbările de jucători şi antrenori au fost prea multe, au destabilizat echipa. Dorinel are misiune grea, cum a avut-o şi Lăcătuş. A moştenit o echipă dezbinată, fără linişte.

Steaua a avut un nou eşec în Ligă. Cum comentezi?

Este oare un eşec? Se putea face mai mult? Steaua nu a jucat chiar rău. Cu Bayern şi Lyon a avut câte o repriză. Mă refer la meciurile de acasă. Cu prima repriză cu Lyon şi a doua cu Bayern ieşea un meci fabulos. Din păcate, adversarele au fost prea tari, au jucat 90 de minute, nu 45. Acasă s-au pierdut punctele care se puteau lua. La München sau Lyon nu se putea face nimic.

Clinciuri cu Giovani

Cât a fost manager la Steaua, Adi Ilie a avut de suportat presiunea venită dinspre verii lui Gigi Becali, Giovani şi Victor, care au criticat mereu transferurile făcute de “Cobra”. Ilie îi evită mereu pe fraţii Becali atunci când se intersectează cu ei prin restaurante sau cafenele.

Chiar înainte de meciul Stelei cu Unirea Urziceni, “Cobra” a fost într-o cafenea unde stăteau Victor Becali, Meme Stoica şi Dumitru Bucşaru. Ilie i-a salutat politicos şi s-a dus la altă masă. 


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite