Arsenal ignoră Şahtiorul lui Lucescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arsene Wenger vrea să mai dea o lecţie de fotbal celor de la Şahtior EPA
Arsene Wenger vrea să mai dea o lecţie de fotbal celor de la Şahtior EPA

Englezii de la Arsenal Londra tratează de sus echipa Şahtior Doneţk, în Liga Campionilor.

După victoria cu 5-1 din urmă cu două săptămâni, meci la finalul căruia antrenorul echipei ucrainene, Mircea Lucescu, a criticat arbitrajul, minimalizând meritele lui Arsenal, tehnicianul "tunarilor" a decis să ignore cu totul echipa "minerilor".

Astfel, delegaţia celor de la Arsenal va sosi la Doneţk la ora 20.30 în această seară şi va renunţa la antrenamentul oficial, caz destul de rar la un asemenea nivel. Se pare că managerul londonezilor, Arsenel Wenger, nu ar fi dorit să facă participe nici la conferinţa de presă, dar regulile
UEFA sunt foarte stricte în această privinţă, astfel că francezul va lua parte la întâlnirea cu jurnaliştii.

Chiar dacă relaţiile între Arsene Wenger şi Mircea Lucescu erau cunoscute ca fiind apropiate, dar se pare că tehnicianul francez nu a putut să treacă peste declaraţiile românului după meciul de pe "Emirates".

"Primul gol a fost 100% offside, iar la golul trei nu a fost nici vorba de penalty. Este normal că arbitrii din ţările nordice să fie de partea englezilor. Au aceeaşi cultura, iar mulţi dintre ei au studiat în Anglia. Este normal ca arbitrii din ţările nordice să fie de partea englezilor. Au aceeaşi cultură iar mulţi dintre ei au studiat în Anglia”, a fost declaraţia lui Mircea Lucescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite