Antrenor Varazdin: "Dinamo nu e o echipă sudată"
0Dinamo îşi joacă în această seară calificarea în play-off-ul Ligii Europa, pe terenul echipei croate NK Varazdin.
După 2-2 la Bucureşti, antrenorul croaţilor, Samir Toplak, este de părere că Dinamo rămâne favorită, dar a găsit şi punctul slab al alb-roşilor.
"Dinamo are cîţiva jucători de top şi mă refer la Alexe, care am înţeles că este dorit de Chelsea, şi Torje, după care umblă jumătate de Europă. Dinamo are individualităţi fantastice, însă echipa nu este complet sudată. Au adus jucători noi şi un antrenor nou. Acesta poate fi atuul nostru. Numai prin curaj colectiv putem învinge. Am făcut antrenamente în care am exersat cum să contracarăm jocul românilor, ştim cum trebuie să le stopăm jocul pe benzi", a spus Toplak.
Meciul NK Varazdin - Dinamo va începe la ora 20.00, fiind transmis în direct pe postul Digi Sport 1.