Andone a fost prezentat oficial la ŢSKA Sofia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Andone (dreapta) a susţinut prima conferinţă de presă la ŢSKA Sofia foto:cska.sportal.bg
Ioan Andone (dreapta) a susţinut prima conferinţă de presă la ŢSKA Sofia foto:cska.sportal.bg

Tehnicianul român Ioan Andone a declarat, duminică, în cadrul conferinţei în care a fost prezentat oficial ca antrenor al formaţiei ŢSKA Sofia, că este fericit că a ajuns la una dintre cele mai puternice echipe din Bulgaria şi nu se gândeşte decât la prezenţa în Liga Campionilor.

Andone a semnat un contract valabil un sezon şi jumătate cu ŢSKA Sofia, cu opţiune de prelungire pe încă doi ani, conform declaraţiilor fostului agent Ioan Becali pentru NewsIn. Presa din Bulgaria anunţă că românul va încasa un salariul lunar de 25.000 de euro. ŢSKA Sofia ocupă locul secund în campionatul Bulgariei după finalul turului, cu 31 de puncte, la patru distanţă de liderul Litex Loveci, şi i-a transferat în această iarnă pe Florentin Petre şi Daniel Pancu.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite