Alex Păcurar a deraiat Rapidul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul de la Pandurii Târgu Jiu l-a învins de două ori pe portarul Andrade. Criza de la Rapid nu s-a încheiat după suspendarea de către club a antrenorului Jose Peseiro. Din contră, s-a adâncit.

Norii negri s-au abătut peste tabăra giuleşteană, la propriu şi la figurat. Ploaia căzută din abudenţă la Târgu Jiu a transformat terenul într-o orezărie, fapt ce a dezavantajat în primul rând echipa-oaspete, mai tehnică.

Începutul a aparţinut gazdelor, care în primele două minute au trecut în două rânduri pe lângă ocazia de a deschide scorul prin Păcurar şi Piţurcă junior. Primul avea să se dovedească a fi coşmarul rapidiştilor.

În minutul 26, a ieşit la rampă arbitrul Victor Berbecaru, care i-a arătat total nejustificat cartonaşul roşu direct atacantului Pierre Boya, la o presupusă ripostă la un fault asupra lui. Rămaşi în zece, giuleştenii n-au pus în pericol deloc buturile lui Stanca, iar la cabine s-a intrat cu un scor alb.

Startul actului secund părea să aparţină oaspeţilor, care au şutat prin Pinto, dar Stanca a fost atent. Apoi gorjenii au înclinat uşor balanţa în favoarea lor.

Deschiderea scorului a venit firesc, Păcurar a pătruns în careu, la pus în fund pe Maftei, după care a şutat la colţul lung. Zbaterile Rapidului au fost zadarnice. În final, acelaşi Alexandru Păcurar a încheiat definitiv conturile, marcând de la marginea careului mare. Instalarea lui Sorin Cîrţu pe banca tehnică a Pandurilor s-a dovedit mult mai inspirată decât cea a lui Nicolae Manea.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite