Campionii mondiali la fotbal au driblat şi Fiscul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii spanioli sunt campioni mondiali şi la fentat impozitele  sursa: redkaraoke.es
Jucătorii spanioli sunt campioni mondiali şi la fentat impozitele sursa: redkaraoke.es

Casillas şi compania îşi vor declara veniturile obţinute din primele de obiectiv, de câte 600.000 de euro de persoană, în Africa de Sud, plătind astfel impozite mai mici decât în Spania.

Conform portalului Terra, naţionala Spaniei va declara primele câştigate de fotbaliştii lui Vicente del Bosque, câte 600.000 de euro de persoană, în Africa de Sud. Acesta este şi motivul pentru care până acum banii nu au fost acordaţi, Federaţia Spaniolă studiind cea mai convenabilă metodă de a "dribla" Fiscul spaniol.

Casillas şi compania vor putea declara veniturile câştigate din primele de obiectiv în Africa de Sud, la categoria "câştiguri din muncă desfăşurată în afara teritoriului Spaniei". Astfel, declarând aceste sume în Africa de Sud, ţara în care s-a disputat Campionatul Mondial, competiţie pentru care au primit respectivele prime, şi care are o legislaţie fiscală mai avantajoasă, jucătorii iberici vor plăti impozite mai mici.

Prin acest mic "artificiu" legal, jucătorii nu fac decât să repete strategia aplicată şi în 2008, când au câştigat Campionatul European de Fotbal şi şi-au declarat veniturile din primele de obiectiv în Austria.

Citeşte pe adevarul.es cu cât vor plăti jucătorii spanioli mai puţin pe impozite în Africa de Sud şi ce sumă va "economisi" fiecare dintre campionii mondiali.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite