Adrian Mutu s-a înţeles cu Ajaccio!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu
Adrian Mutu

Chiar dacă săptămâna trecută nega vehement tratativele cu francezii de la Ajaccio, Adrian Mutu va ajunge în cele din urmă în Hexagon.

Atacantul de 33 de ani a postat pe contul său de Twitter un desen reprezentând un cap de maur cu o basma legată pe frunte, ce se regăseşte taman pe emblema clubului din Corsica. Mutu a mai scris pe Twitter: „Ajaccio, vin luni seara în Corsica".

De asemenea, site-ul prestigiosului cotidian „L'Equipe" a menţionat că Mutu se afla în urmă cu câteva zile la Paris împreună cu prietenul său, Zlatan Ibrahimovici, component al echipei PSG. Luni, preşedintele grupării Ajaccio, Alain Orsoni, afirma că mizează în atragerea atacantului Adrian Mutu către echipa franceză pe un salariu probabil „acceptabil".

Site-ul Sportune.fr scrie că, având în vedere faptul că românul este plătit la Cesena cu 150.000 de euro pe lună, salariul lunar al lui Mutu la Ajaccio ar fi mai mic de 75.000 de euro. Zilele trecute, „Briliantul" a lăsat să se înţeleagă că le-ar solicita 300.000 de euro şefilor Cesenei pentru a părăsi clubul din Serie B, cu care se află sub contract până în vara lui 2013. El nu a mai fost plătit de italieni de circa două luni.

Despre Ajaccio

- A fost înfiinţat în 1910, fiind de nouă ori campioană a Insulei Corsica, competiţie ce nu mai există azi.
- Joacă acasă pe „Stade François Coty", o arenă de 10.600 de locuri, iar rivala sa de moarte este cealaltă mare echipă a insulei Corsica, SC Bastia.
- Mutu ar fi al doilea în topul celor mai vârstnici jucători de la club, după francezul Yoann Poulard (36 de ani).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite