Adios a Raul Madrid! FOTO/ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legendarul număr şapte şi-a luat rămas bun de la echipă şi de la fani după 16 ani în care a servit doar culorile lui Real Madrid

Luni la Madrid a fost cea mai tristă zi. Raul Gonzalez şi-a luat rămas bun de la fani şi de la Realul său mult iubit în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în sala de onoruri a celebrei arene.

„Lui Raul nu-i putem spune adio, ci la revedere. Nu te vom uita, pentru că nu vrem să te uităm" i-a transmis preşedintele Florentino Perez celui văzut drept cel mai mare fotbalist al Realului de la Alfredo di Stefano încoace. Cu ochii înlăcrimaţi şi vizibil emoţionat, Raul a citit de pe câteva foi discursul său de rămas bun.

Vezi o impresionantă galerie foto cu imagini cronologice din cariera lui Raul

„Este cea mai grea zi din viaţa mea. Am încercat cu fiecare preluare, fiecare dribling, fiecare cursă, fiecare deposedare şi fiecare şut să dau ce am mai bun din mine pentru această echipă. Azi începe pentru mine o nouă etapă. Iubesc fotbalul şi vreau să joc atâta timp cât corpul îmi va permite", a spus Raul, care va mai juca doi ani, cel mai probabil la Schalke în Germania.

După care, emoţionat până la lacrimi, fostul căpitan al „galacticilor" a ieşit pe teren ca să împartă ultimele autografe ca jucător al Realului din Madrid sutelor de fani care i-au scandat numele din tribune.

Vezi aici emoţionantul mesaj al lui Raul

Despre Raul Gonzales Blanco:

*Este căsătorit din 1999 cu Mamen Sanz, fost model şi fiica fostului preşedinte al Realului, Lorenzo Sanz. Cu aceasta, Raul are patru băieţi şi o fată: Jorge (10 ani) şi Hugo (7), numiţi după Jorge Valdano şi Hugo Sanchez, gemenii Hector şi Mateo (4) şi Maria (8 luni).
*Raul conduce un Audi A8 construit special pentru înalţi oficiali ca preşedinţi şi şefi de armată, cu toate geamurile fumurii
*Toată cariera sa la Madrid, Raul a fost întotdeauna ultimul care pleca de pe terenul de antrenament şi din vestiar
*A ajuns la Real în 1992 de la rivala Atletico Madrid, pentru că centrul de copii şi juniori al acesteia a fost desfiinţat

*Printre hobby-urile lui Raul se numără coridele, vânătoarea şi filmele de acţiune
*La Schalke va avea un salariu anual de şase milioane de euro, cu 500.000 mai puţin ca la Real, şi un contract pe două sezoane.
*De-a lungul carierei sale la Real nu mai puţin de 17 antrenori s-au perindat la conducerea tehnică

image

Vezi aici un emoţionant tribut adus lui Raul Madrid cu momentele de bucurie dar şi de tristeţe din cariera sa:


PALMARES:

Cu Real Madrid
La Liga (6): 1994-95, 1996-97, 2000-01, 2002-03, 2006-07, 2007-08
Supercupa Spaniei (4): 1997, 2001, 2003, 2008
Champions League (3): 1997-98, 1999-00, 2001-02
Supercupa Europei (1): 2002
Cupa Intercontinentală (2): 1998, 2002
Cel mai bun marcator al echipei - 322 goluri în meciuri oficiale.
Cele mai multe meciuri oficiale din istoria echipei - 729.
Cel mai bun marcator din Champions League - 66 goluri
Locul doi în topul prezenţelor în Champions League - 132 meciuri (depăşit doar de Paolo Maldini, 139 meciuri)

Cu naţionala Spaniei
Cel mai bun marcator din istorie: 44 goluri

image

Individuale:
Premiul Don Balón pentru Cel mai bun jucător de perspectivă în La Liga: 1995
Golgheter mondial IFFHS: 1999
Ales în echipa Campionatului European: 2000
Trofeul Pichichi (2): 1999, 2001
Golgheterul Champions League: 1999-00, 2000-2001
Cel mai bun atacant din Chapions League (3): 19990-00, 2000-01, 2001-02
Locul trei în ancheta „Jucătorului anului" (FIFA): 2001
Locul doi în ancheta cel mai bun jucător european (UEFA): 2001
Cel mai bun atacant europea (UEFA) (3): 1999-00, 2000-01, 2001-02
Premiul Don Balón pentru cel mai bun jucător spaniol din La Liga (5): 1996-97, 1998-99, 1999-00, 2000-01, 2001-02
Ales de către Pele în celebra sa listă „FIFA 100", cu cei mai buni fotbalişti din istorie
Trofeo Alfredo Di Stéfano: 2008 (Cel mai bun jucător spaniol, acordat de cotidianul „Marca")
Ales în echipa deceniului alcătuită de cotidianul britanic „Mirror": 2009

Distincţii:
Ordinul regal de aur pentru merit în sport: 2006

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite