FOTBAL: Cel mai ieftin bilet la FC Vaslui - AEK Atena costă 15 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Cel mai ieftin bilet la FC Vaslui - AEK Atena costă 15 lei
FOTBAL: Cel mai ieftin bilet la FC Vaslui - AEK Atena costă 15 lei

Cel mai ieftin tichet pentru partida FC Vaslui - AEK Atena, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, costă 15 lei, în timp ce preţul maxim este de 65 de lei.

Conducerea clubului FC Vaslui a pus în vânzare, luni, la casa de bilete a stadionului şi prin vânzătorii ambulanţi bilete pentru partida de joi, din manşa întâi a dublei cu grecii de la AEK Atena.

Preţurile sunt următoarele: 15 lei la peluze, 25 de lei la tribuna I, sectoarele A şi D, 40 de lei la tribuna I, sectoarele B şi C, 40 de lei la tribuna a II-a şi 65 de lei la tribuna 0.

Faţă de meciul din turul trei preliminar din Liga Europa, care s-a disputat la sfârşitul lunii iulie, în compania echipei cipriote Omonia Nicosia, abonamentele pentru Liga I nu sunt valabile pentru accesul pe stadion la partida cu AEK Atena.

FC Vaslui va disputa prima manşă cu AEK Atena, joi, pe teren propriu, returul fiind programat la 27 august, în Grecia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite