„Corriere dello Sport": „Bătrâna Doamnă“ a obosit!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portarului Buffon şi colegilor lui nu le vine să creadă că au fost învinşi la scor
Portarului Buffon şi colegilor lui nu le vine să creadă că au fost învinşi la scor

 Juventus Torino este prima „victimă“ importantă din acest sezon al Ligii Campionilor. Torinezii au pierdut calificarea în optimile Ligii după ce, cu două etape înainte de finalul fazei grupelor, aveau patru puncte avans în faţa lui Bayern München.

Înfrângere la Bordeaux (0-2) în faţa unei echipe deja calificate la ora meciului, urmată de un alt eşec (1-4), pe teren propriu, cu Bayern, în condiţiile în care un egal le-ar fi fost suficient italienilor.

Sunt bornele dezastrului pentru Juve, care părăseşte Liga Campionilor şi rămâne să se lupte cu Inter şi AC Milan pentru titlul din Italia.„Juventus în colaps! Nu numai că a pierdut, dar a fost şi umilită", a scris „Gazzetta dello Sport" despre lecţia de fotbal primită de „alb-negrii", chiar în propriul fief.

„Este falimentul proiectului demarat de Ciro Ferrara", a menţionat „Corriere dello Sport", notând şi forma slabă a brazilianului Diego, cel adus în această vară din Bundesliga, pentru a „lumina" jocul „Bătrânei Doamne". Decăderea lui Juventus coincide cu renaşterea lui Bayern München. În urmă cu o lună, tehnicianul olandez Louis Van Gaal era contestat de toată lumea şi la un pas de demitere.

Acum, bavarezii sunt în optimile Ligii Campionilor, după o prestaţie convingătoare la Torino. Fără accidentatul Franck Ribery, care va reveni însă pentru asaltul din primăvară!

Buffon a jucat cu meniscul ciupit

Situaţia grea prin care trece Juventus este ilustrată de problemele medicale cu care se confruntă căpitanul Gianluigi Buffon. Tocmai pentru a fi în teren la partidele decisive din Ligă, portarul torinezilor a strâns din dinţi şi a jucat în ultima perioadă cu o afecţiune a meniscului lateral al genunchiului stâng. Eliminarea din Ligă îl va duce pe Buffon pe masa de operaţie, nu înainte, însă, de a mai juca un meci, sâmbătă, în campionat, contra lui Bari!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite