„Canarii“ cântă în Istanbul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Guiza (prim-plan) şi colegii săi s-au impus în derby
Daniel Guiza (prim-plan) şi colegii săi s-au impus în derby

De doi ani de zile, balanţa fotbalistică a Istanbulului se înclină în partea asiatică, acolo unde îşi are sediul Fenerbahçe.

Ieri, „canarii" au obţinut al patrulea rezultat pozitiv (dintre care trei victorii) în compania marii rivale de peste Bosfor. Şi nu oriunde, ci chiar în cuşca „leilor", pe „Ali Sami Yen"! Gruparea „Cim Bom" avea toate motivele să rupă această serie: juca pe teren propriu, iar vedeta lui Fener, mijlocaşul Emre a fost accidentat.

Galata a avut şansa să încheie conturile încă din startul derby-ului, dar pătrunderile lui Keita şi Giovani dos Santos au produs doar panică în careul oaspeţilor. Deşi aseară s-au aflat pe teren nu mai puţin de şapte brazilieni, spectacolul nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, meciul fiind decis de un mijlocaş defensiv, Şahin. Fener s-a impus oarecum nemeritat cu 1-0, urcând pe locul doi în clasament, la trei puncte de „surpriza" Bursaspor.

0 - 1

Galatasaray: Leo Franco - Sarioglu, Neill, Cetin, Erkin - M. Sarp, Topal (Turan 57) - G. dos Santos, Elano, Keita - Jo
(Baros 69). Antrenor: Frank Rijkaard
Fenerbahçe: Demirel - Gönül, Bilica, Lugano, A. Santos - Hurmaci
(Deivid 90), Şahin, M. Topuz, Vederson - Alex, Guiza (Ünal 86). Antrenor: Christoph Daum
Gol : Şahin 70
Stadion „Ali Sami Yen": 24.000
Arbitru: Cüneyt Cakir

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite