Urziceni – Hajduk 1-1 / Adio Europa!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi au deschis rapid scorul, ialomiţenii nu au reuşit să întoarcă rezultatul de la Split (1-4) şi au ratat calificarea în grupele Ligii Europa

Vezi aici filmul meciului Unirea Urziceni - Hajduk 1-1

Doar o iluzie. Aşa poate fi exprimat în câteva cuvine ceea ce s-a petrecut aseară în partida Unirea Urziceni - Hajduk Split.
Era doar minutul 2 şi deja ialomiţenii conduceau cu 1-0. Gol, bineînţeles Bilaşco. Ca un „la revedere" frumos spus de atacantul cu mai mult de un picior în Ghencea, la Steaua. Nu trecuseră decât şapte minute, şi acelaşi Bilaşco a şutat de la doar câţiva metri în bara transversală. Dar parcă nimic nu a mai fost ca înainte. Atmosfera de pe stadion a fost dezolantă, doar 1.000 de spectatori dorind să asiste la ultima reprezentaţie a Unirii pe scena Europei. Fondul sonor al partidei a fost dominat de galeria lui Hajduk. Ialomiţenii au mai avut o singură ocazie, în primul act, prin Rusescu, dar portarul croat a reuşit să devieze în corner mingea.

La reluare, jocul a curs lent spre poarta oaspeţilor. Numai că lipsea scânteia care să îl reaprindă. Unirea a fost o palidă umbră a ceea ce a însemnat sezonul trecut în cupele europene. Pe bancă n-a mai fost Dan Petrescu, nici măcar Ronny Levy, dar nici Mihai Stoica, fost manager general, care a preferat fotoliul de acasă, spre a putea comuta televizorul de pe un canal pe altul şi la meciul Stelei.

Pe final, Maftei a văzut şi el “roşu” pentru o intrare dură, iar Vukusici a egalat cu un şut din interiorul careului. S-a terminat 1-1, iar Unirea a pus capăt aventurii europene din acest an.

Vezi aici filmul meciului Unirea Urziceni - Hajduk Split 1-1

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite