Craiova: Iliev abia aşteaptă derbiul cu Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Iliev a înscris goluri importante pentru echipele la care a jucat
Valentin Iliev a înscris goluri importante pentru echipele la care a jucat

Ultima achiziţie a Ştiinţei, bulgarul Valentin Iliev, este nerăbdător să joace împotriva marilor rivali din Ştefan cel Mare, pentru a vedea cum decurge un astfel de derbi în România. 

Duelul cu Dinamo îi va oferi lui Iliev prilejul de a se reîntâlni cu fostul său coleg de la Terek, Andrei Mărgăritescu, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa sa. 

Am jucat cu Mărgăritescu un an şi jumătate în Rusia, dar cred că nu am mai vorbit cu el de patru - cinci luni şi nici nu voi vorbi înainte de meciul cu Dinamo, poate după joc. Îl consider prietenul meu şi îi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, dar dacă am fost un jucător bun la Terek, trebuie să demonstrez şi acum. Pentru Universitatea sunt deocamdată doar unul dintre jucători, va trebui să arăt că sunt şi unul dintre jucătorii buni“, a explicat fundaşul bulgar, pe site-ul oficial al clubului oltean.

„Am înţeles că Universitatea - Dinamo este un derbi comparabil cu ŢSKA - Levski, la care 90 la sută din fanii bulgari sunt conectaţi, dar pentru noi va fi important să tratăm orice meci precum cel cu Dinamo, considerat extrem de important. Nu ştiu cum este un astfel de derbi, sper să am ocazia să constat şi atunci voi putea spune mai multe“, a încheiat Iliev.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite