Marius Şumudică dă comenzi în portugheză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Şumudică
Marius Şumudică

Marius Şumudică, antrenorul echipei de fotbal Gloria Bistriţa, foloseşte comenzile în limba portugheză pentru jucătorii săi din lot, care provin din Portugalia sau Brazilia.

Iată ce declară despre acest subiect, mijlocaşul portughez Jose Rui Tavares da Veiga: ''Faptul că antrenorul Marius Şumudică vorbeste portugheza este un lucru bun pentru noi, este un plus la capitolul comunicare''.

Jucătorul portughez Jose Rui Tavares da Veiga, în vârstă de 27 de ani, a jucat pentru echipele SC Lourinhanense (2000-2002), FC Alverca (2002-2004), Vitoria FC (2004-2005), FC Penafiel (2005-2006), CD Nacional (2006-2007) şi TSKA Sofia (2007-2009).

După cum informează site-ul oficial al clubului, el a declarat: ''Am auzit şi eu multe lucruri despre Hagi sau Mutu. Sunt prieten cu Cadu şi Semedo, am jucat alături de ei în Portugalia. Mi-au spus multe despre România. Ştiu că Gloria Bistriţa e o echipă bună, are un stadion frumos, iar aici sunt oameni primitori şi simpatici. Vreau să joc cât mai mult, iar echipa să-şi îndeplinească obiectivul''.

În lotul Gloriei Bistriţa mai joacă portughezul Diogo Emanuel Alves Ramos şi brazilianul Aluisio Chaves Ribeiro Moraes Junior.

Marius Şumudică a evoluat la formaţia portugheză Marítimo Funchal în perioada 1999-2001.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite