Stângaciu: "2009 a fost anul Unirii!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Stângaciu este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Dan Petrescu
Dumitru Stângaciu este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Dan Petrescu

Antrenorul cu portarii al Unirii Urziceni, Dumitru Stângaciu, care l-a suplinit la conferinţa de presă pe Dan Petrescu, aflat la ultima etapă de suspendare, a spus că jucătorii ialomiţeni îşi propun să repete în 2010 performanţele din anul 2009.

"Felicit echipa campioană, căreia trebuie să i se acorde mai mult respect. Unirea a făcut un campionat senzaţional până acum. Suntem foarte bucuroşi de această victorie, pe care i-o dedicăm lui Dan Petrescu. Fără îndoială, 2009 este anul Unirii Urziceni şi sper să repetăm şi în 2010 istoria", a spus Stângaciu.

Unirea Urziceni, s-a impus, aseară, cu scorul de 2-0 în faţa Politehnicii Iaşi, în ultima partidă din ultima etapă a turului Ligii I, a acumulat acelaşi punctaj precum CFR Cluj şi Steaua şi a terminat prima parte a sezonului pe locul al doilea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite