Bulgarii anunţă transferul lui Zicu! Ianis, transferat de ŢSKA Sofia la Pohang Steelers pentru 2,3 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis Zicu
Ianis Zicu

Mijlocaşul Ianis Zicu a fost transferat de gruparea bulgară ŢSKA Sofia la clubul sud-coreean Pohang Steelers, în schimbul unei sume de aporximativ 2,3 milioane de euro, informează sportal.bg.

Potrivit sursei citate, care menţionează că informaţiile au fost confirmate de un jurnalist din Coreea de Sud, contractul lui Zicu cu noul său club este valabil patru ani.

Ianis Zicu, care juca la ŢSKA Sofia din iunie 2011, ar urma să fie prezentat oficial la Pohang Steelers în zilele următoare.

Fotbalistul român a înscris 13 goluri în cele 15 partide disputate la ŢSKA Sofia.

Pohang Steelers a încheiat sezonul în Coreea de Sud pe locul al doilea al clasamentului şi va disputa, în februarie 2012, play-off-ul pentru accederea în grupele Ligii Campionilor Asiei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite