VIDEO Gigi Becali, acum 22 de ani: Avea mustaţă şi asculta Elton John într-un “Mercedache” la mâna a doua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gigi becali în 1990
gigi becali în 1990

Postul România TV a difuzat imagini inedite cu patronul Stelei, filmate de jurnalista Lidia Mitchievici. În clipul realizat în 1990, Becali se mândreşte cu noua sa maşină, adusă de afară, şi care avea la bord "doar" 155.000 km şi costa 25.000 de lei.

Acum 22 de ani, Gigi Becali avea mai mult păr şi îşi lăsase şi o mustaţă de toată frumuseţea. Dar aici se opresc deosebirile faţă de actualul patron al Stelei. În rest, e parcă acelaşi Gigi, bine dispus şi lăudăros. În 1990, prilej de mândrie pentru machidonul atunci în vârstă de 32 de ani era o maşină proaspăt achiziţionată, un "Mercedache", aşa cum îi spune chiar Becali, adus, aşa cum s-au înghesuit s-o facă mai toţi românii după Revoluţie, de afară. "Bolidul", care acum pare dintr-un film vintage sau din serialul Dallas, avea "doar" 155.000 km şi an de fabricaţie 1986, iar machidonul spune în clip că nu ar vinde-o "nici pe 25.000 de lei". De remarcat că o Dacie 1300 nouă costa la vremea respectivă 70.000 de lei.

Aspirator de femei
Oricum, "Mercedachele" lui Gigi şi-a atins scopul. Două distinse domnişoare, care treceau ca din întâmplare prin parcare, nu şi-au putut dezlipi ochii de la "bijuteria" actualului patron al Stelei, dorindu-şi, fără succes din păcate, să facă şi ele "o tură". Mai ales că din maşină răsunau acordurile îmbietoare ale unei melodii cântată de Elton John.

Trening de 300 de mărci
Gigi mai are însă şi alte motive de laudă. De pildă, treningul la modă pe care ar fi plătit 300 de mărci, precum şi ochelarii de soare, bine lipiţi pe creştetul capului. Finalul video-ului e apoteotic. Becali demarează în trombă la volanul Mercedesului 190, cu cotul scos afară pe geam, iar în urma lui rămân privirile admirative ale asistenţei şi o dâră groasă de fum de eşapament. Semn că Gigi se ducea de fapt să-şi facă revizia.

Cu cine seamănă Gigi din 1990?

Becali de acum 22 de ani pare leit "milionarul patriot" Dadan din "Pisică albă, pisică neagră" a lui Kusturica.

Vezi video cu Dadan cu un cover după "Money, money, money" al trupei ABBA.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite