Meciul "U" Cluj - CFR Cluj se va rejuca din primul minut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a menţinut decizia Comisiei de Disciplină din 11 mai, conform căreia meciul Universitatea Cluj - CFR Cluj, întrerupt în minutul 27, se va rejuca începând din minutul 1.

"Comisia respinge recursul ca inadmisibil cu trei voturi pentru şi două împotrivă. În cele două opinii separate (n.r. - reprezentanţii AFAN) admit recursul şi dispun pierderea jocului prin forfait", au declarat surse din cadrul LPF pentru Mediafax.

Comisia de Disciplină a decis, vineri, 11 mai, ca meciul Universitatea Cluj - CFR Cluj, întrerupt marţi, în minutul 27, să se rejoace începând din minutul 1, astfel că LPF a programat întâlnirea pentru vineri, la ora 21.30.

Meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, din cadrul etapei XXXI-a a Ligii I, a fost întrerupt, marţi, 8 mai, în minutul 27 de arbitrul Alexandru Tudor după izbucnirea unui conflict general între jucătorii celor două echipe.
Citeşte şi: Meciul U Cluj - CFR Cluj se rejoacă din minutul 1

În momentul întreruperii jocului, CFR Cluj conducea cu scorul de 1-0 prin golul marcat din penalti de Ricardo Cadu.

Imediat după marcarea golului, căpitanul oaspeţilor, Cadu, s-a bucurat în faţa fanilor echipei Universitatea Cluj, aflaţi în peluza din spatele porţii lui Mircea Bornescu. Acesta din urmă a fugit după Cadu şi l-a izbit violent. Cei doi au fost cu greu stăpâniţi de ceilalţi coechipieri. Arbitrul Alexandru Tudor a decis eliminarea lui Cadu şi Bornescu, însă conflictul a continuat în drumul spre vestiare, portughezul fiind lovit în abdomen de un steward şi în cap de către masorul Liviu Ciucă. În cele din urmă, Alexandru Tudor ca meciul să nu se reia.

După aceste incidente, masorul Liviu Ciucă a fost dat afară de la Universitatea Cluj.

Un suporter al Universităţii Cluj, Tripon Gabriel, a fost identificat, la 9 mai, ca fiind a doua persoană care l-a lovit pe fundaşul Ricardo Cadu, pe tunelul de la vestiare al Cluj Arena, în timpul indientelor de la derbiul local.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite