Mioveni - CFR Cluj 0-5. Oamenii lui Andone sunt tot mai aproape de titlu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pantelis Kapetanos la golul cu numarul 200 la CFR Cluj
Pantelis Kapetanos la golul cu numarul 200 la CFR Cluj

CFR Cluj a câștigat cu 5-0 (3-0) deplasarea la CS Mioveni, desprinzându-se din start. Programat în etapa cu numărul 33, penultima, a Ligii I, meciul a început cu o întârziere de 15 minute, terenul fiind afectat de o ploaie torențială.

Golurile au fost marcate de Kapetanos (min. 29 și 43), Sougou (min. 30, 67, ultimul din penalty) şi Maftei (min. 61).

CFR s-a desprins rapid, în minutul 29, Kapetanos marcând cu capul de la circa 6 metri, fiind scăpat din marcaj de argeșeni.

La o jumătate de oră după start, Iordache şi Cobrea s-au "invitat" reciproc la o minge, portarul a alunecat, iar Sougou a "furat" mingea şi a trimis-o în plasă

Scorul la pauză a fost stabilit de Kapetanos, care a marcat cu capul din careu, după o centrare din corner, în minutul 43.

Celelalte două goluri au fost reușite de Maftei (min. 61), care a înscris cu un şut din interiorul careului, și Spougou, dintr-o lovitură de la 11 metri acordată după un fault al lui Voicu asupra lui Nicoară (min. 67).

MIOVENI: Cobrea - Voicu, Stoica (Neaga '46), Iordache, Baicu - Olteanu - Coşereanu (Ayza '46), Săndulescu, Naidin (Voiculeţ '63), Năstăsie - Enache.

Antrenor: Constantin Stancu

CFR: Beto - Nuno Diogo, Maftei, Piccolo, Panin - Rui Pedro, Godemeche, Mureşan, Nicoară (Vranjes '68) - Sougou (De Zerbi '72), Kapetanos (Hora '61).

Antrenor: Ioan Andone

Cartonaşe galbene: Săndulescu '58, Voicu '66, Iordache '72 / Rui Pedro '48, De Zerbi '89

Meciul a fost arbitrat de Robert Dumitru, ajutat de Valentin Avram şi Vladimir Urzică. Rezervă a fost Dragoş Istrate.

Observatori au fost Ion Craiu şi Dan Lăzărescu.

La meci au asistat circa 300 de spectatori,din care o galeria a CFR de 50 de fani.

Partida a început cu o întârziere de 15 minute din cauza ploii, fiind chiar în pericol de a nu se disputa din cauza terenului plin de apă.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite