Iuliu Mureșan: ”Am fost mai buni! În meciul cu Steaua cred că o să intru şi eu, şi Arpi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Iuliu Mureșan consideră că echipa lui a devenit campioană a României pe merit și subliniază faptul că oamenii lui Ioan Andone au rezistat șicanelor din finalul de campionat. Șeful lui CFR Cluj declară că nu-l interesează meciul cu Steaua, de duminică.

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că echipa antrenată de Ioan Andone a demonstrat că este cea mai bună din campionat, deşi i s-au făcut multe şicane, şi a meritat să câştige titlul de campioană a României. "Noi suntem cei pozitivi. Ni s-au făcut foarte multe şicane pe acest sfârşit de campionat, mai ales când am fost puşi să jucăm 6 etape şi 27 de minute în 18 zile. Am făcut faţă şi sunt mândru de echipa noastră. Este meritul jucătorilor şi al celor doi antrenori pe care i-am avut în acest sezon. În mod desoebit este meritul lui Ando, care a luat echipa într-un moment dificil. Am în maşină o şampanie de 9 litri ca acelea de la Formula 1 şi o vom desface unde vom petrece. Nu ne mai interesează meciul de duminică. În meciul cu Steaua cred că o să intru şi eu, şi Arpi. Nu ne interesează cine termină pe locul 2. Al doilea loc nu înseamnă nimic. Am demonstrat că suntem cei mai buni şi am făcut faţă la acest război psihologic care s-a dus cu noi. Cadu este un mare jucător şi un mare caracter", a spus Mureşan la Sport.ro.

Formaţia CFR Cluj a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-1), echipa Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 31-a a Ligii I, şi care s-a rejucat din minutul 1, după ce a fost întreruptă la 8 mai. Pentru Universitatea a marcat Cristescu '29, '49, iar pentru CFR Cluj au înscris Mureşan '51, Sougou '67 şi Cadu '89 (penalti). În urma acestui rezultat, CFR a cucerit al treilea titlu de campioană din istorie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite