Victorie juridică pentru Universitatea Craiova: tribunalul a suspendat excluderea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanii Universităţii Craiova
Fanii Universităţii Craiova

Procesul dintre Universitatea Craiova şi Federaţia Română de Fotbal a cunoscut astăzi un nou episod. Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia de excludere a grupării din Bănie.

"Instanţa dispune anularea punctului 3, nr. 6, din 2011, în ceea ce priveşte excluderea provizorie dictată de Comitetul Executiv. De asemenea, mai dispune suspendarea până la soluţionarea definitivă a efectelor acestei decizii. Decizia este definitivă şi executorie cu recurs în termen de cinci zile ", a anunţat, astăzi, judecătoarea Diana Bulancea.

FRF poate face şi recurs şi, mai mult ca sigur, acest demers va avea loc.

Clubul FC Universitatea Craiova SA a fost exclus din Federaţia Română de Fotbal, în cadrul Adunării Generală a FRF din 14 mai, cu 168 de voturi pentru, 18 abţineri şi cinci împotrivă. "Adrian Mititelu a adus grave prejudicii pentru că a făcut pact cu Diavolul. Este cel care a dat în primire mulţi oameni la DNA şi pe mulţi i-a ameninţat cu darea în primire, de parcă DNA ar fi cine ştie ce sperietoare. Am depus 1.111 pagini pentru a contesta rezoluţia DNA", a declarat preşedintele FRF, Mircea Sandu.

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, în şedinţa de luni, cu 185 de voturi pentru şi şase abţineri, ca oraşul Craiova să primească un loc în Liga a II-a, după ce gruparea SC FC U Craiova a fost exclusã din FRF. "Nu este normal ca o întreagă comunitate să aibă de suferit din cauza unei singure persoane. Propun Adunării Genarale să acorde un loc în Liga a II-a oraşului Craiova, urmând ca numele să fie stabilit. Domnule Sorin Cârţu (n.r. - fostă glorie a Universităţii Craiova, prezent în sală), constituiţi o nouă echipă formată din foste glorii, autorităţi locale şi oamnei de afaceri, pentru că federaţia v-a dat acest drept astăzi. Domnilor, vă mulţumesc, pentru că oraşul Craiova a primit un nou club", a spus preşedintele FRF, Mircea Sandu.

În 18 iunie,Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a venit în la Curtea de Apel Bucureşti, acolo unde s-a judecat soarta Universităţii Craiova. „Am venit aici pentru a-mi lua echipa acasă. Pentru noi, în oraşul Craiova există doar Universitatea. Cu ea am crescut de mică şi sper ca în această zi să se facă dreptate. Cei de la Jandarmerie m-au rugat să vorbesc cu suporterii noştri, care vor veni şi ei aici" a spus Olguţa Vasilescu.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite