FC Braşov - GKS Belchatow, scor 1-1, într-un meci amical. Şumudică:"Arbitrajul ne-a dezavantajat"!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Şumudică
Marius Şumudică

FC Braşov a terminat la egalitate, scor 1-1, cu formaţia poloneză GKS Belchatow, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya.

Braşovenii au deschis scorul prin Ilijoski, în minutul 41, din penalti, polonezii reuşind egalarea prin Zewlakow, în minutul 52, tot din penalti.

Antrenorul braşovenilor, Marius Şumudică, a folosit următoarea formulă de echipă:
Felgueiras (Iacob '60) - Ciupe (Mateiu '15), Diogo Silva (Machado '70), C. Munteanu (Majernik '70), C. Ionescu - Nuno Viveiros (Pricop '73), Bruno Madeira, Davide Dias (Enceanu '63), Udoji (Ţuţu '85) - Moutinho (Mauro Alonso '51), Ilijoski (Hadnagy '56).

La finalul partidei, Marius Şumudică a declarat că rezultatul a fost influenţat de brigada de arbitri din Polonia.
"A fost un joc de pregătire în care am întâlnit o echipă bună din prima ligă poloneză. Îmi pare rău că am acceptat ca jocul să fie arbitrat de o brigadă poloneză, ne-a dezavantajat clar pe parcursul meciului. Trebuia să câştigăm acest meci pentru că am fost echipa mai bună", a spus Şumudică.

Următorul meci amical al braşovenilor în stagiul din Antalya este programat joi, cu formaţia Sigma Olomouc.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite