Peste 700 de jandarmi la Rapid - Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmi
Jandarmi

Meciul este considerat a fi unul cu grad ridicat de risc.

Peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura ordinea publică la meciul dintre Rapid şi Steaua Bucureşti, ce se va desfăşura, în această seară, la ora 20.45, în cadrul sferturilor de finală ale Cupei României.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cei peste 700 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în zona apropiată stadionului "Giuleşti-Valentin Stănescu", pe traseele de sosire şi plecare ale spectatorilor, atât înainte de începerea meciului, cât şi pe timpul şi după încheierea acestuia.

Accesul publicului pe stadion va fi permis începând cu ora 18.45, pe bază de abonamente, bilete şi invitaţii. Este interzis accesul în stadion cu umbrele (se recomandă folosirea pelerinelor de ploaie în cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile).

Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului va fi interzisă între orele 16.00 şi 24.00, dintr-o dispoziţie a Primăriei Sectorului 6. Spectatorilor le este interzis să pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice pe stadion, să introducă în arenă băuturi alcoolice, petarde, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă.

Controlul corporal al publicului la intrarea în stadion şi al documentelor de acces, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion vor fi realizate de peste 170 de agenţi ai unei societăţi private de securitate, contractată de către clubul organizator.

Deoarece meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc, conform prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 va delega un procuror care va asista la partidă.

FC Rapid va pune la dispoziţia FC Steaua un număr de 406 bilete, ce vor fi distribuite prin intermediul liderilor de galerie suporterilor care fac parte din A.L.S.S.

Jandarmeria Capitalei va crea un punct de triere în apropierea stadionului, unde suporterii vor fi controlaţi dacă au asupra lor obiecte interzise de lege; de asemenea, le vor fi verificate documentele de acces în stadion (biletul de intrare şi cartea de identitate). Suporterilor care nu vor avea asupra lor aceste documente nu li se va permite deplasarea către stadion. Deplasarea de la punctul de triere către stadion se va face în mod organizat, sub însoţirea şi protecţia Jandarmeriei.

Pentru a preveni producerea unor evenimente negative în zona arenei sportive, Jandarmeria Capitalei va instala în faţa stadionului un dispozitiv format din garduri metalice, cu rolul de a împiedica traversarea neregulamentară a pietonilor sau orice manevră interzisă a conducătorilor auto.

Echipa Rapid întâlneşte, astăzi, de la ora 20.45, pe propriul teren, formaţia Steaua, într-o partidă contând pentru sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, transmisă în direct de Pro TV.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite